Primarul Coliban, discuții cu Comprest și Braicata, după ce brașovenii s-au plâns de mizeria din oraș / Ce măsuri se vor lua
Primarul Allen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu au avut astăzi o întâlnire cu cei doi operatori de salubritate, SC Comprest SA și SC Braicata SRL, având ca temă deficiențele serviciului de salubrizare. Întâlnirea vine după ce mulți brașoveni s-au plâns de mizeria de la platformele de depozitare a deșeurilor menajere și de pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Nemulțumiți de felul în care arată orașul sunt nu doar cetățenii, ci și cei din conducerea Primăriei.
„Foarte mulți brașoveni și-au manifestat nemulțumirea cu privire la felul în care arată orașul în aceste zile din punctul de vedere al curățeniei. Astăzi am avut o ședință cu reprezentanții firmelor de salubrizare tocmai pentru a regla aceste lucruri. Este important de spus că planul pe care l-am făcut și anunțat inițial pentru luna martie nu a putut fi aplicat din cauza condițiilor meteorologice și că am reînceput de ieri această curățenie în tot orașul. Veți putea consulta pe site-ul primăriei programul de curățenie, veți putea sesiza dacă sunt nereguli în aplicarea acestui program, iar zilnic vom veni cu rapoarte cu privire la progresul campaniei. Împreună putem să ne asigurăm că Brașovul este cel mai curat oraș din România, pentru că asta ne dorim”, a declarat primarul Allen Coliban.
„Nemulțumirile, atât ale cetățenilor, cât și ale conducerii Primăriei, vizează modul în care sunt gestionate cele 32 de zone în care apar, frecvent, depozitări necontrolate, cât și activitatea de curățenie pe domeniul public, mai ales că în această perioadă se derulează campania «Luna curățeniei»”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Brașov.
În cazul depozitărilor ilegale de deșeuri, în special la platformele de depozitare a deșeurilor menajere, primarul le-a solicitat celor doi operatori creșterea frecvenței de ridicare a gunoaielor, astfel încât să nu mai apară situații în care containerele sunt pline, iar brașovenii sunt nevoiți să arunce sacii menajeri lângă platformă.
De asemenea, le-a cerut celor doi operatori să anunțe la Poliția Locală fiecare situație în care constată că există depozitări ilegale de deșeuri (de ex. materiale de construcții, mobilier, aparate electrocasnice etc.), pentru ca aceste zone să fie monitorizate mai atent.
Totodată, primarul a cerut și Poliției Locale să crească frecvența verificărilor pe care le face și să sancționeze vinovații, fie că este vorba de cetățeni care depozitează ilegal deșeuri, fie că este vorba de operatorul de salubritate care nu își îndeplinește obligațiile, conform contractului pe care îl are cu asociațiile de proprietari sau cu persoanele fizice și juridice.
În acest an, pentru depozitarea de reziduuri la întâmplare, depozitare ilegală de deșeuri provenite din construcții, scotocire, incendiere de gunoaie, au fost date 122 de sancțiuni, în valoare 91.880 lei.
Primarul a luat decizia de a face public programul de salubrizare a municipiului, astfel încât să existe și o monitorizare a cetățenilor care locuiesc pe străzile care sunt programate pentru a fi salubrizate într-o anumită zi. În același timp, în fiecare dimineață, pe pagina de Facebook a Primăriei va fi publicat raportul, inclusiv cu poze, din ziua anterioară, precum și programul pentru ziua în curs. În aceste fel, brașovenii vor fi informați, în timp real, cu privire la derularea etapelor de curățenie din această lună.
În perioada 29 martie – 1 mai se derulează o amplă acţiune de salubrizare în toate cartierele municipiului Braşov, care va cuprinde următoarele activități: Curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, ridicarea depozitărilor accidentale.
Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 8 m.c., de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public.
Este interzisă depozitarea în aceste containere a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a molozului rezultat din demolări. Aceste deșeuri au un regim special.
Cele 60 de locații unde au fost amplasate aceste containere sunt aceleași ca și anii trecuți, astfel:
Nr. crt. | CARTIERUL | AMPLASAMENTUL |
1. | ȘCHEI | Str. Învăţătorilor nr.4, Pietrele lui Solomon |
2. | CENTRU | Str. Petru Rareş, lângă platformele de precolectare a deşeurilor menajere, Str. Traian Vuia – platforma 176 |
3. | ASTRA I | Str. Barbu Lautaru – zona platformei 281 Str. Pârâului – zona platformei 312 Str. Alex. Cel Bun – platforma 110 Colonia Metrom – platforma 287 |
4. | ASTRA II | Str. Popa Şapcă – platforma 586 Str. Baba Novac – platforma 238 Str. Soarelui nr.1- – platou B-dul St. cel Mare și Sfânt nr. 16 Aleea Constelaţiei – platforma 261 |
5. | ASTRA III | Ocolitoarea Crinului – vizavi de platforma 541 bis Ocolitoarea Crinului – vizavi de platforma 557 Str. Neptun – platforma 552 Aleea Minerva– vizavi de platforma 542 |
6. | NOUA | Str. Visinului – platforma 591.2 Str. Nucului – platforma 591.6 Str. Brazilor – platforma 594 Str. Levănţicăi – platforma 597 Str. Dr. Ioan Meşotă- platforma 5103 |
7. | VALEA CETĂŢII | str. Jepilor- platformele 199 str. Jepilor- platformele 191 str. Oltului- platforma 507 str. Muresului-platforma 515 |
8. | CRAITER-TRIAJ | Str. Paşcani lângă platforma 134, str. Florilor lângă platforma 121, Pavilioanele CFR lângă platforma 120, Fundătura Hărmanului- lângă platforma 351, str. Filiasi lângă platforma 129 |
9. | SCRIITORILOR | str. Ştefan cel Mare / cu str. Ion Slavici; Brânduşelor lângă platforma 207; Str. Ion Creangă / str. Ovidiu(platformă). |
10. | FLORILOR | str. Crinului Intersecția cu str. Grâului pe zona verde, str. Mărgăritarelor lângă platforma 98 |
11. | TRACTORUL | str. Octavian Goga la platforma 3, Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga, lângă locul de joacă, Aleea Constructorilor la platforma 29, str. General Dumitrache/str. Bronzului, str. Bronzului la platforma 21, str. Socec la platforma 37. |
12. | BARTOLOMEU | str. Bobului la platforma 172, Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher la platforma 164, str. Lânii / str. Fuiorului, str. Lanurilor – Recon |
13. | GĂRII | Str. Grivitei nr. 59 in spate la Cinema Modern, str. Crisana / str. Basarabiei langa spalatoria auto, Aleea Petuniei la boxa 90, Str. Codrul Cosminului langa boxa 59, Str. Transilvaniei / Str. Munteniei. la transformator, |
14. | BRAŞOVUL VECHI | Str. Mihai Viteazul 3, str. Avram Iancu/ str. Morii, str. Crişan/ str. Memorandului, str. Ion Raţiu, str. Cărămidăriei la platforma 112. |
15. | Cart.STUPINI | Str. Lânii. spre Stupini, str. Fundaturii (la blocuri), Str. Fagurului, lângă clopote, str. Fânului. |
Când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, cetăţenii pot comunica telefonic locația la care se găsesc aceste deșeuri, în vederea ridicării, la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254, sau la Dispeceratul Primăriei Braşov, telefon 0268/405000.
Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de primăvară.
Totodată, sesizările legate de modul de derulare a activității de salubrizare se pot trimite pe adresa contact@brasovcity.ro sau pot fi raportate pe harta incidentelor, fie pe portalul Primăriei Brașov, www. brasovcity.ro, fie pe aplicația My Brasovcity.
Totodată, având în vedere numeroasele sesizări, primarul Alllen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu vor monitoriza, personal, atât curățenia stradală, cât și activitatea de ridicare a deșeurilor de la populație, astfel încât să se asigure că nu mai există sincope în derularea acestui serviciu public, potrivit comunicatului remis astăzi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.