Politic

BRAȘOV. Ce declară primarul Allen Coliban despre reparațiile la Pasajul FARTEC / Preț scăzut pe ultima sută de metri

 

Unul dintre proiectele aflate în dezbaterea Consiliului Local în ședința de astăzi este cel referitor la continuarea lucrărilor de reparații capitale la pasajul Fartec din municipiul Brașov, cu aprobarea unor noi indicatori tehnico-economici.

Costurile pentru repararea Pasajului Fartec – un proiect început în 2014 și cu termen de finalizare amânat în repetate rânduri – au fost calculate în proiectul de hotărâre prezentat pe site-ul Primăriei la suma de 24.096.624,64 lei inclusiv TVA, din care 20.685.841,60 lei, inclusiv TVA, lucrările efective (VEZI ȘI: BRAȘOV. Repararea Pasajului Fartec, muncă de Sisif din ce în ce mai… scumpă! La câte MILIOANE de lei s-a ajuns). Până la începerea ședinței, aceste sume au fost modificate.

„În urma analizei și discuțiilor pe marginea devizului de lucrări, față de proiectul de hotărâre, s-au identificat soluții pentru diminuarea valorii lucrărilor de construcții și montaj de la 20.685.841,60 lei inclusiv TVA la 19.460.777,38 lei inclusiv TVA, ceea ce reprezintă o economie la bugetul local de peste 1,2 milioane de lei”, au informat reprezentanții Primăriei Brașov.

Proiectul de investiții a fost demarat în septembrie 2015 și a ajuns la aproximativ 65% din totalul lucrărilor, iar între timp costurile s-au majorat semnificativ.

„În primul rând, este unul dintre proiectele cu cele mai multe probleme, istoric vorbind. Este un proiect de refacere a unui pod care în prezent a ajuns la 65% din gradul de finalizare. Noi încercăm, în lunile rămase până în luna iulie, să completăm restul de 35%. Am avut în ultimele zile discuții cu executanții, cu proiectanții și cu dirigintele de șantier. Avem comandament al acestor lucrări săptămânal, la care reprezentanții primăriei vor lua parte, și am decis să mergem pe această variantă pentru că era varianta care ne permite ca în luna iulie, potrivit angajamentelor constructorului, să circulăm pe acest pod. Cealaltă opțiune, cea a rezilierii contractului și a reatribuirii, ar fi presupus un demers de aproximativ 18 luni pe scenariul cel mai optimist. Și eu îmi doresc să avem acest obiectiv finalizat și să circulăm pe acest pod cât mai repede, iar angajamentul constructorului este că acest lucru se va întâmpla în luna iulie. Important de punctat este că în urma discuțiilor a fost diminuată valoarea totală propusă, iar acum, devizul actualizat a fost redus cu aproximativ 1,2 milioane de lei”, a declarat primarul Allen Coliban.

Municipalitatea a analizat varianta de a prelungi contractul și cea de a demara procedura cu un alt constructor. În prima variantă, constructorul a prezentat un grafic cu lucrările rămase de executat, conform căruia în luna iulie se va circula pe acest pasaj.

Cealaltă variantă, prin care Municipalitatea nu ar fi prelungit contractul, însemna că lucrările executate să fie conservate, apoi să fie efectuată o expertiză tehnică, să fie obținută o nouă autorizație de construire, să fie organizată o nouă procedură de achiziție și să fie semnat un nou contract de execuție. Conform estimărilor, lucrarea nu ar fi putut fi reluată mai devreme de 18 luni, la aceasta urmând să fie adăugată perioada de execuție de aproximativ 6 luni.
Astfel, finalizarea construcției ar fi adăugat încă minim 2 ani la cei peste cinci de până acum.

Ședința CL Brașov poate fi urmărită AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button