BRAȘOV. Ultimele zile de înscriere pentru admiterea în școlile de jandarmi
Tinerii care doresc să devină jandarmi mai au la dispoziție puțin timp pentru a depune cererile-tip de înscriere la sesiunea de admitere 2021. Cererile se depun de candidaţi la sediul Grupării de Jandarmi „Mobilă Burebista” Brașov, de pe strada Vasile Goldiş, nr.1-3, până pe 28 februarie.
Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare se face până în data de 10 martie 2021.
În total, sunt scoase la concurs 400 de locuri în școlile militare de subofițeri „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și „Petru Rareș” Fălticeni.
Informații suplimentare despre organizarea selecției și depunerea documentelor se pot obține la Compartimentul de Resurse Umane al Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov, la numărul de telefon 0268.545 900/ interior 24607 și AICI.
Anul acesta, după încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate:
-evaluarea psihologică a candidaților
-proba de evaluare a performanței fizice și a cunoștințelor
-examinarea medicală a candidaților rămași în concurs, după parcurgerea etapelor amintite.
Examenul din acest an ține cont și de normele medicale în vigoare, pentru a se evita transmiterea COVID-19.
Astfel, pe 27 martie, proba de verificare a cunoștințelor (examenul scris) nu va mai avea loc la școlile militare de jandarmi, ci va fi susținută la unitățile de selecție .
Conform unei Dispoziții a Inpectorului General al Jandarmeriei Române, la examinare vor participa toți candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.