BRAȘOV. COVID-19. Mai multe sancțiuni, dar de valoare mai mică, în ultimele 24 de ore / Dosar penal…
Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 134 de locaţii, 63 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 11 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
De asemenea, au fost legitimate peste 2.600 de persoane, 255 de mijloace de transport persoane și peste 200 de autovehicule.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, dintre care 181 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 10 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 8.750 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Cu o zi înainte, au fost aplicate 186 de sancțiuni contravenționale, însumând 20.400 de lei.
Tot ieri, a fost înregistrat un apel TELVERDE pentru semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID-19.
Polițiștii brașoveni au intensificat și activitățile informativ-preventive.
„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.