Actorul Ion Dichiseanu, internat din nou la Terapie Intensivă!
Actorul Ion Dichiseanu a fost internat din nou la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din București, fiind intubat, potrivit stiripesurse.ro.
El a fost transportat acolo de urgență din cauză că se simțea rău.
Ion Dichiseanu (87 de ani) a mai fost internat în spital, la ATI, în luna decembrie. Atunci, actorul avea saturația de oxigen foarte mică. În momentul în care a fost preluat de ambulanță, aceasta era de 70, iar medicii i-au administrat oxigen. La spital, însă, starea s-a agravat și saturația a scăzut la 60.
„Este adevărat că tata trece din nou printr-o cumpănă. Nu a avut nici data trecută, nici acum, legătură cu SARS-CoV-2. Totul este din cauza unei investigaţii făcute greşit, la începutul lunii decembrie, la o clinică privată, dar mai multe detalii voi da la momentul oportun. Ştiu că pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Aşa că vă rog să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile pentru ca tata să vină cu bine acasă. Doamne ajută!”, a scris fiica sa, Ioana, pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.