Coronavirus

Florin Călinescu a avut COVID-19… Ce spune despre vaccin

 

Florin Călinescu susține că a fost confirmat cu COVID-19 și a povestit cum se simte acum, după vindecare. Actorul a povestit că a avut o formă ușoară și că nu-și face probleme în privința imunizării. El susține că nu a întâmpinat mari probleme, dat fiind faptul că nu avea comorbidități.

Actorul se simte în formă, astfel că nu se înghesuie să se vaccineze anti-COVID-19.

„În primul rând, nu am comorbidităţi. În al doilea rând, mă simt în formă, deci las locul altora care au mai mare nevoie decât mine de acest vaccin. În al treilea rând, recunosc că am trecut prin povestea asta, cu COVID-ul, prin septembrie.
A fost o formă minoră, iar eu cu minorele nu prea mă încurc, de felul meu. Pe de altă parte, ce şi-o fi zis şi COVID-ul ăsta. «Păi bine măi, mi-a căşunat tocmai pe Călinescu. Hai, că e băiat bun, să nu-l chinui prea tare». Şi am avut o formă uşoară, aşa că mă gândesc că încă mai beneficiez de o anumită imunitate!”, a mărturisit Florin Călinescu, potrivit impact.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button