Tora Vasilescu, după infectarea cu SARS-CoV-2: „Sechele sunt…”
În ciuda măsurilor de precauție, Tora Vasilescu s-a infectat cu noul coronavirus, iar cel care a dus virusul acasă a fost soțul ei.
„Am luat coronavirusul de la soțul meu, deși ne-am protejat cum am putut mai bine. Dar soțul meu s-a dus la un prieten să bea o cafea, a cărui soție era răcită, iar noaptea a făcut temperatură de 38. Am sunat la medic, i-am dat pastile, i-am dus mâncare la ușă, dar nu știu cum, după trei zile l-am luat și eu, deși eu m-am simțit bine. O săptămână m-a ținut, făcut febră, dar nu mare, apoi mi-am pierdut mirosul și am avut tuse, atunci m-am panicat puțin, dar am avut simptome ușoare”, a explicat Tora Vasilescu, în cadrul unei emisiuni TV.
Totodată, Tora Vasilescu a explicat faptul că a rămas cu probleme de sănătate din cauza noului coronavirus.
„Am avut niște dureri mari în spate, am crezut că e musculatura, dar n-au trecut, atunci mi-am dat seama că erau de la plămâni. Sechele sunt, în urma radiografiei au ieșit mici porțiuni care arată ca sticla mată pe plămâni, dar medicul a zis că este bine că sunt mici, apoi am avut și probleme cu respirația, aveam lipsă de aer”, a povestit actrița.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.