Actrița Paula Chirilă, luată cu ambulanța de la Xtra Night Show
Actrița Paula Chirilă a fost luată cu ambulanța de la emisiunea Xtra Night Show, azi-noapte, după ce a acuzat stare de rău. Ea s-ar confrunta cu probleme digestive, care se pare că s-au acutizat.
Paula Chirilă i-a ținut locul timp de două ediții lui Dan Capatos, care avea liber, însă blonda a început să se simtă rău, iar starea i s-a agravat aseară, când pe platou i s-a alăturat și prezentatorul tv.
Actrița a spus încă de la începutul emisiunii că are dureri la nivel abdominal, însă a rezistat timp de două ore. Până la urmă, a fost nevoie de intervenția personalului medical specializat. A venit o ambulanță pentru a o prelua pe actriță din platou și a fost transportată de urgență la spital.
Paula Chirila va fi supusă unui control medical amănunțit, pentru a se stabili care sunt cauzele pentru care s-a simțit atât de rău. Dan Capatos a fost cel care a făcut anunțul. Mai mult, prezentatorul a ținut să-i mulțumeasă pentru prezența în emisiunii, în ciuda faptului că se simțea atât de rău.
Dan Capatos a început anul cu schimbări. Astfel, emisiunea Xtra Night Show s-a mutat la Antena Stars, iar de săptămâna trecută, lui Dan Capatos și Cătălin Bordea li s-a alăturat Paula Chirilă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.