ZBOR la nivel înalt!…
Învingător miercuri seară la Bischofshofen, în Austria, polonezul Kamil Stoch a câștigat pentru a treia oară Turneul celor 4 Trambuline la sărituri cu schiurile.
Triplu campion olimpic, deținător a două globuri mari de cristal după ce s-a impus în Cupa Mondială, sportivul în vârstă de 33 de ani a avut un parcurs constant, la nivel înalt, la ediția a 69-a a competiției: a fost al doilea la Oberstdorf, al 4-lea la Garmisch, pentru ca la Innsbruck și Bischofshofen să încheie pe primul loc.
Pe trambulina Paul Ausserleitner, Kamil Stoch a bifat a 38-a sa victorie în Cupa Mondială. După un prim salt de 139 de metri, el a fost aproape de perfecțiune în manșa secundă, când a sărit 140 de metri. Astfel, la Bischofshofen, polonezul i-a învins pe norvegianul Marius Lindvik (137 m; 140,5 m) și germanul Karl Geiger (138 m; 133,5 m), ceilalți „icari” clasați pe podium.
La general, Stoch i-a devansat pe Geiger și pe compatriotul Dawid Kubacki, învingătorul de anul trecut al Turneului celor 4 Trambuline, și, cu trei succese, i-a egalat pe germanul Helmut Recknagel și norvegianul Björn Wirkola, fiind la o lungime în spatele conaționalului Jens Weissflog și la două de recordmanul finlandez Janne Ahonen.
„Sunt foarte fericit și total mulțumit de acest rezultat. Vreau doar să mă bucur acum, vineri va fi o nouă zi, cu noi provocări. Sunt, de asemenea, recunoscător întregii echipe, în special antrenorilor, ei sunt făcând o treabă excelentă”, a declarat Kamil Stoch, după ce a primit trofeul „Vulturul de aur”.
Marius Lindvik, care a lipsit la două etape, întrucât a suferit, la Innsbruck, o intervenție chirurgicală la o măsea de minte, după o infecție, a spus la festivitatea de premiere: „Sunt extrem de mulțumit de rezultat și sper să mă mențin în această formă cât mai mult”.
„Locul secund la general este un rezultat cu adevărat grozav. Fiecare etapă din acest turneu este o provocare, îmi pare rău de ratarea de la Innsbruck. În ce mă privește, a fost o competiție cu suișuri și coborâșuri”, a afirmat Karl Geiger, în timp ce Dawid Kubacki a punctat: „E bine că «vulturul» pleacă din nou în Polonia. Am fost pe podium cu Kamil și am putut cânta împreună imnul Poloniei. Nu sunt mulțumit de prestația mea de la Bischofshofen, n-a fost ziua mea… Poate, Stoch mi-a pus ceva în mâncare (râde!)”.
Urmează un nou popas în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, la Titisee Neustadt, în Germania, mâine fiind programate calificări. Apoi, sâmbătă și duminică sunt programate două concursuri individuale.
Podiumul Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile are următoarea alcătuire. 1. Halvor Egner Granerud (Norvegia) – 768 p; 2 Markus Eisenbichler (Germania) – 584 p; 3. Kamil Stoch (Polonia) – 508 p.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.