[ViDEO] BRAȘOV. A fost deschis modestul Târg de Crăciun din Piața Sfatului (FOTO – VIDEO)
Târgul cu produse de Crăciun a început să funcționeze, de astăzi, în Piața Sfatului, în cele 20 de căsuțe puse la dispoziția producătorilor și meșteșugarilor locali.
În acest context, viceprimarul Flavia Boghiu a făcut un nou apel la responsabilitate și respectarea regulilor, astfel încât activitatea de acolo să nu creeze probleme din punctul de vedere al măsurilor pentru limitarea pandemiei.
„De astăzi dimineață micii comercianți au început să se instaleze în căsuțele din Piața Sfatului. Avem montate gardurile de protecție, am luat toate măsurile care s-au impus, căsuțele au montate paravanele de plexiglas, vor începe activitatea în acest sfârșit de săptămână. (…) Crăciunuri vom mai avea. Trebuie să încercăm să ne adaptăm acestei situații, să fim, fiecare dintre noi, responsabili, să respectăm regulile. Am crescut și numărul de echipaje ale organelor de ordine publică, iar acestea vor avertiza, vor sancționa și, dacă este nevoie, vor închide activitatea din Piața Sfatului, în cazul în care constată că nu se respectă măsurile impuse. Credem că dacă atât cetățenii, cât și comercianții, înțeleg care este responsabilitatea noastră, a fiecărui cetățean, legată de felul în care alegem să nu ne dăm masca jos, și să respectăm regulile, activitatea de acolo nu va pune probleme legate de limitarea pericolului de răspândire a coronavirusului”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Accesul în zona târgului se face din zona intrării la Muzeul de Istorie.
Potrivit regulamentului, agenţii economici sunt obligaţi să se încadreze în orarul de funcţionare 10.00 – 21.00, iar în intervalul orar 14.00-20.00 este obligatoriu ca aceștia să fie efectiv prezenți în spațiul alocat (căsuțele trebuie să fie deschise obligatoriu între orele 14.00-20.00). Se vor comercializa produse realizate de micii meșteșugari, articole nealimentare de cerere curentă și produse alimentare ambalate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.