Coronavirus

BRAȘOV. Viceprimarul Flavia Boghiu, despre vaccinarea antiCOVID-19 (VIDEO) Update: Vor fi 16 centre de vaccinare

 

Update: Nicoleta Cîrjan, consilierul pe parte de comunicare al primarului Allen Coliban, a prezentat în această dimineață platforma de informare privind pandemia de coronavirus pe care a creat-o Municipalitatea. Este vorba despre site-ul covid19.brasovcity.ro – detalii AICI

Legat de campania de vaccinare, viceprimarul Flavia Boghiu a declarat că Municipalitatea este parte din Centrul de coordonare a acestei campanii. „Ne aflăm în punctul în care am propus centrele în care se va face vaccinarea. Vom avea, în Brașov, 16 centre de vaccinare, în cinci puncte. Am ales punctele în care se va face vaccinarea. Avem schițele funcționale legate de fluxuri și de cum se va proceda. Urmează să dotăm aceste centre, iar la începutul anului viitor, în funcție de care va fi ritmul și cum se va implementa la nivel național, să putem începe vaccinarea la nivelul municipiului Brașov.
Un alt aspect foarte important, pe care am considerat necesar să-l gestionăm, este cel legat de adaptarea vieții brașovenilor la situația actuală, de aceea suntem de părere că este nevoie să evaluăm constant datele”, a declarat viceprimarul. 

Cele cinci puncte propuse sunt Sala Sporturilor, Căminul pentru persoane vârstnice de pe str. Gladiolelor – care este și baza de tratament a Direcției de Asistență Socială, CATTIA, un punct al Serviciului de Termoficare de pe str. Gloriei și Cinematograful Popular, care urmează să fie recepționat în curând.

Flavia Boghiu a vorbit și despre creșe, susținând că nu au fost constatate probleme în zilele de după redeschiderea acestora. „Nu avem raportate creșteri al numărului de cazuri în rândul angajaților și nici sesizări din partea părinților. Avem o medie de 180 de copii pe zi, în creșe”, a precizat viceprimarul. Este de așteptat ca numărul copiilor duși la creșă să crească după sărbătorile de iarnă.

Nu în ultimul rând, viceprimarul a atenționat că va fi închisă activitatea comercială de la căsuțele din Piața Sfatului, dacă nu vor fi respectate măsurile antiCOVID-19.

Conferința poate fi urmărită AICI!

—————————————————————————————–

Viceprimarul Flavia Boghiu va susține o conferință pe tema pandemiei de COVID-19. Vor fi oferite date despre:
1. Lansarea platformei de informare privind pandemia de coronavirus;
2. Stadiul pregătirilor pentru vaccinarea populației împotriva COVID – 19.
La conferință va participa și Nicoleta Cîrjan, consilierul primarului Allen Coliban.

Vom reveni!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button