BRAȘOV. „Bătaie” pe unul dintre posturile scoase la concurs de Primărie!
Primarul Brașovului, Allen Coliban, și viceprimarul Flavia Boghiu au susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia au abordat mai multe subiecte (vezi AICI), printre care și pe cel privind ocuparea unor posturi scoase la concurs de Primărie.
Astfel, conform viceprimarului, trei persoane sunt interesate să conducă Filarmonica Brașov și au depus proiecte de management. Flavia Boghiu nu a putut dezvălui și numele candidaților.
„Pentru funcția de director al Filarmonicii Brașov în momentul de față avem trei concurenți care și-au depus proiectul de management. Avem o Comisie de evaluare formată din patru specialiști în domeniu, dintre care doi sunt directori ai unor instituții de cultură importante din țară, un director de formații muzicale și un dirijor celebru, nu sunt din Brașov, tocmai pentru a putea asigura obiectivismul. La aceștia se adaugă doi reprezentanți din Primăria Brașov. Se face analiza proiectelor de management, urmând ca în 28 decembrie să avem un rezultat final (n.r. inclusiv cu soluționarea contestațiilor, dacă vor fi)”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.
În ceea ce privește concursul pentru Compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei Brașov, sunt 22 de aplicanți pentru postul de debutant și 2 înscriși pentru postul de inspector, care presupune o vechime de șapte ani, iar astăzi este ultima zi de înscriere, potrivit primarului. După încheierea înscrierilor, urmează procedura de selecție, de interviu.
VEZI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.