Polițiștii brașoveni, recomandări pentru fermieri
Lăsarea animalelor nesupravegheate pe pășuni sau în adăposturi neasigurate/fără pază implică riscuri în ceea ce privește siguranța acestora, după cum atenționează polițiștii brașoveni. Ele pot constitui o pradă ușoară pentru hoți, care acționează și le valorifică cu ușurință în orice perioadă din an, iar prejudiciile create sunt greu de recuperat, avertizează reprezentanții Poliției Brașov.
Astfel, polițiștii le recomandă fermierilor:
-Nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe islaz, pe câmp sau în alte locuri. Puteți rămâne fără ele!
-Montaţi încuietori la uşile anexelor gospodăreşti şi dacă este posibil, grilaje la geamurile acestora!
-Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde sunt animalele, și nu uitaţi, un câine de pază vă poate scuti de multe neplăceri!
-Evitaţi construirea adăposturilor pentru animale în locuri îndepărtate de gospodărie sau în afara localităţii fără a le asigura paza!
-Dacă dețineți animale într-un loc separat de gospodărie, și nu le puteți supraveghea, rugaţi vecinii să vă anunțe de îndată orice li se pare suspect (persoane străine care dau târcoale și nu își justifică prezența sau se interesează cu privire la programul zilnic al proprietarilor).
-Acordaţi o atenţie sporită persoanelor străine care se prezintă drept cumpărători de animale şi vă vizitează gospodăria. Reţineţi semnalmentele acestora şi ale mijloacelor cu care se deplasează.
-Dacă v-aţi hotărât să vindeţi un animal, nu-l daţi pe promisiuni, încasaţi banii în momentul vânzării !
-Anunțați poliţia în cazul în care există suspiciunea de furt de animale şi alte bunuri din gospodăria dumneavoastră, sau în cazul în care ați devenit victimă a unei astfel de infracțiuni!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.