BRAȘOV. Tânărul suspectat de OMOR a fost arestat preventiv
Tânărul de 24 de ani pe care polițiștii l-au reținut ieri, suspectându-l de omorul din Săcele – județul Brașov, a fost arestat preventiv.
El s-ar face vinovat de decesul unei femei în vârstă de 65 de ani, fără adăpost, care a fost găsită decedată, duminică (22 noiembrie), în scara unui bloc din Săcele. La necropsie s-a descoperit că victima avea leziuni interne ce ar fi fost provocate prin introducerea în anus a unui corp dur.
Ieri, anchetatorii l-au reținut pe cel care i-ar fi provocat leziunile mortale, iar astăzi, după-masă, el a fost propus spre arestare preventivă, la Tribunalul Brașov.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în dosarul penal nr.646/P/2020 şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.G.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 noiembrie şi până la data de 24 decembrie, inclusiv. Inculpatul solicitase luarea măsurii arestului la domiciliu.
Există drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
VEZI ȘI:
Update. BRAȘOV. Suspect reținut în urma OMORULUI din Săcele
BRAȘOV. OMOR în Săcele! Făptașul este liber
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.