Coronavirus

BRAȘOV. Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov se „specializează” pe COVID-19

 

Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie (SPCN) Braşov se specializează tot mai mult pe SARS-CoV-2. Corpul central, situat pe strada Prundului nr. 7-9, vizavi de Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, este destinat tratării pacienţilor cu COVID-19, de la începutul crizei sanitare provocate de noul coronavirus. Acum, aici este funcţional un punct de recoltare a analizelor care depistează infecţia cu SARS-Cov 2. Acesta a fost amenajat într-unul dintre containerele amplasate chiar în faţa spitalului şi este deservit de un personal de specialitate pe care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov l-a detaşat din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) a Primăriei Municipiului Braşov.
Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Nicuşor Bîgiu, managerul spitalului, acest punct de recoltare este destinat persoanelor cu potenţial de a fi infectate, care beneficiază de trimitere de la medicii de familie şi se programează în prealabil.
Kiturile de recoltare au fost puse la dispoziţia spitalului de către DSP Braşov.
În momentul de faţă, probele prelevate de la pacienţi sunt prelucrate în cadrul laboratoarelor de analize medicale din oraş, însă în decurs de o lună conducerea Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie spune că va putea pune în funcţiune propriul laborator.
„Am achiziţionat deja echipamentul Real Time PCR, el ne va fi livrat în următoarele zile, însă mai avem de amenajat spaţiul viitorului laborator şi trebuie să mai angajăm medici de specialitate. Facem această investiţie extrem de importantă în ideea creşterii capacităţii de testare a populaţiei din municipiul şi judeţul Braşov, cu ajutorul fondurilor alocate de Consiliul Judeţean în urma rectificării bugetare. În momentul în care laboratorul nostru va fi funcţional, ne dorim să putem funcţiona în două schimburi şi să avem capacitatea de a prelucra câteva sute de teste pe zi”, a spus dr. Nicuşor Bîgiu.
În această prima săptămână de când a fost deschis, la punctul de recoltare a analizelor s-au prezentat 20-25 de pacienţi zilnic.

Compartiment de terapie intensivă

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, apreciază demersurile de care conducerea Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie le-a făcut pe tot parcursul anului, pentru a veni în sprijinul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. „Pentru acest spital aflat în prima linie a luptei cu epidemia de coronavirus am alocat în anul 2020 5.724.000 de lei. În cadrul spitalui există în prezent 11 paturi de terapie intensivă complet utilate, iar în următoarea şedinţă de plen a forului deliberativ judeţean vom aproba o nouă organigramă, pe baza căreia să poată fi angajat personal medical pentru a le deservi. Achiziţionarea paturilor de ATI s-a realizat cu ajutorul unui sponsor, iar tot ceea ce a însemnat dotarea şi echiparea lor s-a făcut cu fonduri din bugetul judeţean. În perioada următoare, aici va funcţiona şi echipamentul de testare Real Time PCR, doi medici de laborator urmând să asigure fluxul testărilor”, a spus şeful executivului judeţean.
Sistemul automat de testare Real Time PCR de la Spitalul Neuro este al cincilea echipament achiziţionat pe parcursul acestui an, din fondurile alocate de administraţia judeţeană. Patru aparate similare au fost puse în funcţiune în 2020, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (Laboratorul Tractorul), la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” şi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii (aici existând două asemenea echipamente), în timp ce la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, sistemul RT PCR, pentru cumpărarea căruia fondurile au venit tot de la CJ Braşov, este funcţional încă din anul 2016.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button