Economic

UN SFERT DE VEAC DE NOTARIAT PUBLIC MODERN LA BRAȘOV

  • cameranotarilor.png
 

      Ziua de 17 Noiembrie 1995 rămâne un moment important și deosebit de semnificativ pentru profesia notarului public, când Fostul Notariat de Stat își încheie activitatea și nou înființatul Notariat Public își deschide larg porțile pentru a oferi garanția legalității și autenticității actelor juridice pe care cetățenii le încheie, inclusiv prin păstrarea documentelor create de aceștia de-a lungul anilor.

         După această dată, notarii publici s-au implicat activ în dezvoltarea instituției notariatului public, venind în întâmpinarea interesului cetățenilor, creând sedii noi și moderne pentru cei care apelează la serviciile noastre.

         În acest sfert de veac de Notariat Public Modern, o atenție prioritară a fost, este și va fi acordată atât asigurării accesului în profesie, cu respectarea principiilor transparenței și competenței, cât și formării profesionale continue.

          Acum, la împlinirea unui sfert de secol de notariat public modern, putem afirma că am parcus împreună un drum de succes alături de fondatorii Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale. Am lăsat generațiilor viitoare sarcina morală de a păstra, conserva și valorifica tot ce am construit împreună, având bazele solide ale unui sistem care funcționează foarte bine în legislația românească.

          Cu această ocazie, Camera Notarilor Publici Brașov adresează un îndemn tuturor notarilor publici, dar și noilor generații, de a se angaja întotdeauna în consolidarea comunicării interumane și îmbunătățirea relațiilor specifice meseriei noastre, dovedind astfel că suntem un corp profesional de elită, modern, dinamic, apt să răspundă profesionist tuturor asteptărilor institutiilor statului și cetățenilor.

        În semn de prețuire și recunoaștere a valorii profesionale, precum și a contribuției remarcabile aduse la dezvoltarea și modernizarea serviciilor notariale oferite cetățeanului și instituțiilor statului, transmitem un sincer „La mulți ani!”, aprecierile noastre și mult succes tuturor notarilor publici, precum și organelor de conducere ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

         De asemenea, mulțumim tuturor Instituțiilor cu care am colaborat și ne-au sprijinit în toate demersurile noastre spre a oferi tuturor cetățenilor servicii de interes public de o înaltă calitate și vă transmitem cele mai calde urări, dorind să păstrăm această colaborare și pe viitor!         

PREȘEDINTELE CAMEREI NOTARILOR PUBLICI BRAȘOV,

NOTAR PUBLIC,

DR. NICUȘOR CRĂCIUN

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button