Lifestyle

Edward Sanda și Cleopatra Stratan, „uciși” într-un accident rutier / Cum au reacționat la fake-news

 

Edward Sanda este revoltat și se gândește să-și facă dreptate în justiție, după ce pe internet s-a scris că atât el, cât și logodnica sa, Cleopatra Stratan, au murit într-un accident rutier. Știrea falsă i-a alarmat pe fani, dar și pe rudele celor doi.

„De-a lungul timpului ea a avut parte de mai multe fake-news-uri, dar pentru mine este ceva nou. Nu eram pregătit, dar niște fani mi-au trimis pe Instagram. Imediat am luat măsuri și am postat pe rețelele de socializare, și eu și ea, că să calmăm oamenii care ne urmăresc, pentru că deja și rudele mele m-au sunat pentru că s-au speriat. Au văzut și părinții mei și ai ei. Cumva au luat în râs, căci știau că suntem bine, acasă”, a spus Edward Sanda, într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

Edward Sanda și partenera sa sunt hotărâți să ajungă până în instanță, după ce vor descoperi de la cine a pornit acea informație falsă.

„Nu știu cine face chestiile astea, dar ar trebui să se oprească, pentru că sunt niște afirmații foarte grave. Ne-am gândit să dăm și în judecată acel site. Încă nu am sesizat cine a fost în spatele acelui site fake, dar vrem să aflăm”, a mai adăugat artistul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button