Update BRAȘOV. Pentru cei mai tineri și pentru amnezici

Cum astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Braşov, iar rememorarea care a avut loc, ca de obicei, la Troița „novembriștilor” de la Spitalul Județean, chiar dacă mult mai restrâns (detalii: BRAȘOV. Primarul Allen Coliban: „Nu vom uita niciodată” / 33 de km în alergare)și proiecțiile laser sunt partea relativ formală a unui moment istoric de o importanță covârșitoare și de mare mândrie pentru brașoveni, demersul inițiat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, în care l-a cooptat pe jurnalistul Liviu Tofan, fost redactor și director la radio „Europa Liberă”, cu sprijinul TVR vine să umple golul.

„15 NOIEMBRIE 1987, O ZI CARE NU SE UITĂ !

Muzeul Județean de Istorie Brașov are bucuria să vă prezinte astăzi două dintre producțiile sale dedicate aniversării istorice:

Filmul documentar ,,BRASOV 1987- DOI ANI PREA DEVREME” va fi disponibil online, în intervalul orar 7:00 – 22:00, pe canalul #Youtube Arhiva TVR.
Pentru vizionare film accesați: https://youtu.be/ZpHHT1ARPTE

Considerată de istorici cea mai semnificativă acțiune anticomunistă din Europa de Est, de la finele anilor ’80, a fost revoltă spontană care a reprezentat, de fapt, preludiul şi „repetiţia generală” a lucrurilor ce aveau să se petreacă în Decembrie 1989, chiar dacă „actorii principali” aveau să fie alţii, iar „scenariul”, revăzut şi îmbunătăţit.

„Jos Ceauşescu! Jos comunismul!”

Pe data de 15 noiembrie 1987, la Braşov ca de altfel în întreaga ţară, se desfăşurau alegerile de deputaţi. Steagurile cu secera şi ciocanul şi cele cu chipul „iubitului conducător” se aflau peste tot în Braşov, nu numai la secţiile de votare. La Primăria oraşului şi la Comitetul judeţean de partid se aşteptau rezultatele care – oare cum altfel? – aveau să fie cele prevăzute, adică binecunoscutul procentaj  de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de Partidul Comunist.
În jurul orei 10.00, liniştea oraşului a fost spulberată. Câteva sute dintre muncitorii de la uzina „Steagul Roşu” au pornit într-un marş de protest spre centrul Braşovului. Pe măsură ce înainta, coloanei i s-au adăugat sute şi chiar mii de oameni. Erau elevi, studenţi, muncitori, oameni de diferite profesii, care pentru prima dată aveau curajul să protesteze şi aveau să o facă – aşa cum se va vedea – cu mult curaj, dar şi cu multă furie. Protagoniștii de atunci recunosc că fără brașovenii care li s-au alăturat ei poate nici nu ar mai fi trăit. „Chiar dacă în uzină eram câteva mii revoltați, am ieșit pe poartă câteva sute. Au fost peste 10.000 de oameni în stradă, fără ei nu am mai fi fost noi astăzi”, spune Marius Boeriu, președintele Asociației „15 Noiembrie” Brașov (video 1).
În faţa Spitalului Judeţean s-au auzit versurile din „Deşteaptă-te române!”, cântec interzis, imn ce avea să fie din nou intonat în decembrie 1989. Tot atunci s-au strigat, pentru prima dată, şi sloganurile: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Vrem libertate şi pâine!”, „Vrem duminica înapoi!”, „Vrem mâncare la copii!” şi „Vrem lumină şi căldură!”. Pe străzi nu mai putea fi văzut în acele momente nici un miliţian, iar circulaţia era blocată peste tot. A fost o revoltă ce a surprins autorităţile, în primele momente, având în vedere că cea mai mare parte dintre lucrătorii aparatului de miliţie şi securitate se aflau în dispozitiv, pe la secţiile de votare, pentru a asigura desfăşurararea corespunzătoare a alegerilor.

Începutul revoltei

S-a stabilit la ancheta ulterioară evenimentelor, că unul dintre locurile principale unde a început revolta a fost secţia 440 (Matriţerie-Modelărie) de la Întreprinderea „Steagul Roşu”. Spiritul contestatar s-a manifestat încă din după-amiaza zilei anterioare, cea de 14 noiembrie, când muncitorii au constatat cu surprindere că li s-au făcut, fără nici cea mai mică explicaţie, reţineri din salarii. La încercarea de a afla care sunt cauzele au fost acuzaţi de instigare la grevă. Cei din schimbul III nici nu au mai pornit utilajele. A doua zi – deşi era duminică, munceau – când au veni și cei din schimbul I, pentru că nu primeau răspunsuri din uzină au plecat spre sediul Primăriei şi al Comitetului judeţean de partid, pentru a cere explicaţii. Aici evenimentele au degenerat, ajungându-se la bruscări şi devastări, reacție firească în fața opulenţei în care trăiau şi lucrau cei din aparatul de partid. Acest fapt a fost constatat de oamenii care au pătruns în cele două clădiri şi care aruncau pe geamuri, celor rămaşi afară, portocale, pâine, sticle de cola, ţigări fine. Ceea ce pare absolut firesc astăzi, atunci părea un adevărat lux, în condiţiile în care aproape toate alimentele de bază erau cartelate, ca în vremuri de război. Uriașul tablou al lui Ceaușescu a fost dat jos și călcat în picioare. Deşi autorităţile au fost luate prin surprindere, au reacţionat rapid şi unitar, coloanele cu manifestanţi au fost în cele din urmă împrăştiate şi s-au operat imediat arestări. Cele mai multe arestări s-au făcut însă a doua zi şi în zilele următoare.

Anchetele, procesul, deportările

Arestările au fost făcute, în zilele ce au urmat, destul de discret şi „politicos”. Cei vizaţi – şi au fost peste trei sute de persoane – erau „invitaţi” la Miliţie pentru o declaraţie. Acolo însă au urmat brutalităţile şi mai ales torturile.
Anchetele, pentru unii din cei arestaţi, s-au desfăşurat atât la Braşov, cât şi la Bucureşti. Identificarea capilor revoltei s-a făcut pe baza prelucrării imaginilor realizate de secţia „F”(filaj) din Securitate, pe baza informaţiilor obţinute prin tortură de la cei arestaţi în prima şi a doua zi, dar mai ales pe baza informaţiilor oferite de reţelele de informatori din întreprindere şi din întregul oraş. „Sistemul” funcţiona eficient.
Pentru a se lucra cu operativitate, echipele de anchetatori au fost suplimentate cu efective din alte judeţe. Procesul muncitorilor a avut loc pe data de 3 decembrie 1987 şi s-a desfăşurat cu uşile închise. A fost foarte atent monitorizat de primul-secretar al judeţului, Petre Preoteasa, şi de Securitate. Cu o zi înainte, pentru buna lui desfăşurare, venise de la Bucureşti chiar ministrul de Interne, Petre Postelnicu. Anterior, în numeroase şedinţe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea, pentru a da un exemplu. 61 din cei arestaţi iniţial au fost condamnaţi la pedepse cu executare la locul de muncă între 6 luni şi 3 ani, iar suplimentar s-a luat măsura îndepărtării lor din oraş şi a stabilirii domiciliului obligatoriu în alte oraşe, deşi hotărârile cu privire la asemenea măsuri fuseseră abrogate încă de la sfârşitul anilor ’50. Soţiilor acestora li s-a cerut să-şi urmeze soţii sau să divorţeze, fiind permanent tracasate de organele de Securitate şi Miliţie. Câţiva dintre cei ce au condus revolta au murit inexplicabil. Cele mai cunoscute cazuri sunt Cornel Vulpe şi Vasile Vieru, oameni tineri, care au murit la scurt timp după anchetă, îmbolnăvindu-se fulgerător şi ireversibil. Între timp, 30 dintre „novembriști” au trecut prematur la cele veșnice.
Deşi au trecut 33 ani de atunci, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru brutalitatea cu care a anchetat. Numele lor se cunosc, dar foarte mulţi dintre ei ocupă funcţii de răspundere şi în prezent. Ba unii au îndrăznit să-și dea victimele în judecată, cum este cazul torționarului Ristea Priboi, care l-a târât în instanță pe Werner Sommerauer, una dintre figurile emblematice ale revoltei.

Puține informații

La vremea aceea, informaţiile cu privire la evenimentele petrecute la Braşov au fost strict controlate de partid şi de Securitate, fiind instituit un embargou total.
Nu s-a ştiut aproape nimic nici în localităţile apropiate din judeţ şi cu atât mai puţin în cele din afara judeţului. Informaţii, însă, ne parveneau pe calea undelor, de la posturile de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”. Erau ascultate cu înfrigurare, fără a fi însă comentate, de teama informatorilor. De asemenea, informaţii importante despre revolta muncitorilor de la Braşov au ținut prima pagină săptămâni la rând în ziare din străinătate, în mod deosebit din Franţa, Italia şi Germania.
În presa românească, atât în cea centrală, cât şi în cea locală, nu transparea nici cel mai mic indiciu despre cele petrecute. Titlurile lunii noiembrie 1987, din gazetele româneşti, care ţineau capul de ziar, erau cele referitoare la rezultatele alegerilor, vizita întreprinsă de Ceauşescu în Yugoslavia, vizita ce urma să o facă în Egipt, vizita oficială de prietenie a preşedintelui Etiopiei…