Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Un dosar penal și amenzi de 24.000 de lei, în ultimele 24 de ore

 

Polițiștii, jandarmii și polițiștii locali din județul Brașov au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Echipajele au acționat în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în apropierea unităților de învățământ, dar și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Astfel, polițiștii brașoveni au verificat 189 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. Totodată, alături de polițiști locali, au legitimat peste 2.300 de persoane, au verificat aproximativ 250 de mijloace de transport persoane și peste 200 de alte autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 295 de sancțiuni contravenționale, dintre care 292 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 pentru fapte de natură economică. Valoarea totală a sancțiunilor este de peste 24.000 lei, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.

Polițiștii au verificat și peste 2.100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au legitimat 70 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 20 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare, au verificat 35 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 60 de locații, aplicând 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 500 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov au verificat 15 locații, au legitimat 30 de persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Polițiștii au continuat activitățile informative preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
Ei le solicită tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri.

VEZI ȘI:

COVID-19. Razii în trenuri și în stațiile CFR!

Foto – arhivă

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button