Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. Amenzi de peste 30.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală / Încă un dosar penal…

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii brașoveni au verificat 125 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate din județ, cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă.

În același interval, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 1.950 de persoane, au verificat 175 mijloace de transport persoane și alte aproximativ 300 de autovehicule. În urma controalelor, echipajele au aplicat peste 290 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 32.500 lei.

De asemenea, polițiștii au verificat aproximativ 2.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Brașov au legitimat 31 de persoane și au verificat 19 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, aplicând 31 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov au legitimat 39 de persoane și 2 locații, aplicând 14 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în cuantum de 1.000 lei.

Forțele de ordine vor desfășura permanent activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

„Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button