CORONAVIRUS. Klaus Iohannis: „E evidentă necesitatea unor măsuri restrictive”. „Alegerile vor avea loc în 6 decembrie”
Principalele declaraţii ale preşedintelui:
– Din nefericire, așa ca peste tot în Europa, ne confruntăm cu o creștere accentuată a numărului de infectări.
– Capitala a depășit indicele trei la mie, intrând în scenariul roșu. Alte județe sunt foarte aproape.
– E evidentă necesitatea unor măsuri restrictive.
– Guvernul a stabilit metodologia și măsurile specifice fiecărui scenariu, dar autoritățile locale sunt cele care au responsabilitatea locală de a le implementa.
– E de neînțeles că deși am văzut zilnic creșterea numărului de cazuri, la nivelul capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat clar, astfel încât populația să fie pregătită. Atitudinea prefectului Capitalei și modul în care a reacționat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări.
– Cetățenii trebuie să fie partenerii autorităților. Sunt necesare informarea din timp și predictibilitate atunci când e afectată viața cetățenilor. Trebuie să acționăm decisiv pentru a reduce povara de pe umerii sistemului medical.
Întrebări:
Ce se va întâmpla cu alegerile parlamentare? Marcel Ciolacu anunța că dorește ca partidele să fie chemate la consultări la Cotroceni.
– Alegerile au fost stabilite conform legii și vor avea loc în 6 decembrie.
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține astăzi, de la ora 18.00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni.
Printre temele în discuție se află și pandemia de coronavirus, care este în plină evoluție în țara noastră – vezi situația de azi: CORONAVIRUS. Număr MARE de cazuri la Brașov, duminică! Puține teste efectuate! Situația la nivel național….
Vom reveni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.