BRAȘOV. Ploi și vijelii! Intervalul de COD GALBEN…
ANM a informat că (și) județul Brașov va intra sub un cod galben de intensificări ale vântului și ploi însemnate cantitativ.
Perioada pentru care s-a emis acest anunț este 12 octombrie, ora 21.00 – 13 octombrie, ora 9.00.
„În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55-65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90-100 km/h. În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp. În partea a doua a intervalului, vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h”.
Apoi, cea mai mare parte a țării intră sub incidența codului galben (interval de valabilitate, 13 octombrie, ora 9.00 – 13 octombrie, ora 21.00, ANM subliniind: „În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100-130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar, vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55-65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova, de peste 70-80 km/h. În cea mai mare parte a țării, temporar, va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp”.
Potrivit sursei citate, de marți, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest și la munte, precum și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.