CORONAVIRUS. Brașovul, dat EXEMPLU NEGATIV de către premier!
Primul ministru Ludovic Orban este preocupat de situația îngrijorătoare a creșterii numărului de cazuri de coronavirus în România, fapt care pune presiune pe sistemul medical, și așa fragil.
Astfel, el i-a solicitat ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, o reevaluare a situației paturilor disponibile la Terapie Intensivă pentru pacienții infectați cu Covid-19 și aflați în stare extrem de gravă.
„Instituționalizați mai clar ceea ce am discutat noi: nu trebuie să intre în ATI oricine. Există această tendință de a interna în secții de Terapie Intensivă bolnavi care nu necesită neapărat Terapie iIntensivă și atunci, să existe saloanele intermediare despre care am vorbit, în care în mod evident se monitorizează evoluția stării de sănătate mai atent, dar nu necesită neapărat internarea în secția de Terapie Intensivă. Plus operaționalizarea tuturor secțiilor – nu cum au făcut la Brașov, că au dat drumul la spitalul modular și au închis Spitalul Județean. Deci, trebuie să crească numărul de paturi disponibile pentru Terapie Intensivă… Presimt că, din punct de vedere tehnic, al pregătirii de paturi înzestrate cu tot ceea ce e necesar, putem să creștem capacitatea, dar presimt că tindem să atingem un blocaj privitor la numărul de cadre medicale”, a spus Ludovic Orban, potrivit Digi 24.
Interesant este că premierul s-a arătat extrem de mulțumit atunci când s-a aflat în vizită de lucru la Brașov și a vizitat spitalul modular de lângă Județean (foto)…
De asemenea, premierul a solicitat creșterea capacității de testare, dar și suplimentarea posturilor (2.000) la DSP-uri și la Serviciile de Ambulanță.
„În plus, DSP-urile trebuie monitorizate mai atent. Odată ce se emit deciziile de către DSP-uri, privitoare la persoanele care sunt diagnosticate pozitiv, ele trebuie monitorizate, trebuie urmărite. Aici, vă recomand să găsiţi o soluţie – aşa cum am discutat – şi de implicare a medicilor de familie pentru pacienţii, mai ales care au cazuri uşoare, să se asigure o monitorizare a evoluţiei stării de sănătate. Pentru că nu pot numai medicii din spitalele Covid şi suport Covid să asigure monitorizarea stării de sănătate, iar medicii din DSP-uri sunt ocupaţi cu o mulţime de alte lucruri, anchete epidemiologice. În continuare, insistați nu numai cantitativ, ci și calitativ pe aceste anchete epidemiologice, pentru că asta e forma de luptă cea mai bună: izolarea persoanelor de contact, cum am fost și eu”, a declarat Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern de joi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.