Gina Pistol a recunoscut că este însărcinată / I se spusese că nu poate avea copii
După ce în presă s-a vehiculat că Gina Pistol și Smiley vor deveni părinți, blonda a recunoscut public, în această seară, că este însărcinată. Mai mult, prezentatoarea de la Antena 1 a mărturisit că, în urmă cu mai mulți ani, i se spusese că are șanse minime să rămână însărcinată pe cale naturală. Prin urmare, bucuria că va avea un copil este cu atât mai mare.
„Noi acum înseamnă TREI! În urma unor analize medicale, acum câțiva ani am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut foarte multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine. În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum din 2 oameni care se iubesc vom deveni 3!”, este o parte din mesajul postat de Gina Pistol, în această seară, pe Instagram. Ea a adunat aproape 10.000 de aprecieri, în nici jumătate de oră, iar mesajele de felicitare se înmulțesc.
Și Smiley a postat pe rețelele de socializare un scurt text prin care îi invită pe fani să urmărească un filmuleț personal.
„A început joaca! Suntem fericiți, ne simțim și mici, și mari, râdem, dar și plângem de emoții, începem să ne conturăm un Acasă al nostru. Împărțim cu voi, prin acest video, bucuria noastră care e cu fiecare zi mai mare la figurat, dar și la propriu:). Mulțumim de răbdare, de susținere și de mesaje. Găsiți video lung și foarte personal aici: https://youtu.be/E6SuIjlLAo4“, a scris artistul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.