Coronavirus

CORONAVIRUS. „Mare îngrijorare” (și) în România! Urmează RESTRICȚII? / Raportul ECDC…

 

Şapte state membre Uniunii Europene (UE) înregistrează o evoluţie a epidemiei de coronavirus care provoacă o „mare îngrijorare” şi riscuri crescute de mortalitate. Este vorba depre: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Malta, România, Spania şi Ungaria. Avertismentul a fost făcut de Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC).

Conform Agerpres, cele şapte ţări au „un procent mai ridicat de cazuri grave sau de spitalizări”, cu o creştere a mortalităţii „deja observată” sau „care ar putea surveni curând”, potrivit ultimului raport de evaluare a riscurilor întocmit de agenţia europeană însărcinată cu monitorizarea epidemiilor.

„În unele regiuni din aceste țări, sistemele de sănătate sunt deja sub presiune, cu o rată ridicată de ocupare a paturilor de spital și a secțiilor ATI și cu personal medical în stare avansată de oboseală. Îmbunătățirile care au fost aduse managementului cazurilor și tratamentelor aplicate nu este suficient pentru a evita agravarea bolii sau decesul în cazul pacienților cu vulnerabilități. Impunerea unor restricții stricte, care s-a dovedit o măsură efectivă în controlul răspândirii pandemiei în UE în primăvara anului 2020, pare să fie singura strategie care poate asigura un impact moderat (spre deosebire de unul ridicat) al bolii asupra indivizilor și sistemelor de sănătate. Ca atare, în aceste țări, chiar și cu impunerea unor măsuri stricte de restricție, riscul general de Covid-19 rămâne ridicat la nivelul populației în general și foarte ridicat pentru indivizii vulnerabili”, se mai arată în respectivul raport.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button