Update. ISU BRAȘOV are, de astăzi, punct de lucru de peste 500.000 de euro, în zona Coresi – Tractorul
Pompierii brașoveni, în prezența mai multor oficialități locale și județene, au inaugurat, astăzi, un nou punct de lucru, situat pe str. Turnului din Brașov, care era necesar pentru a scurta timpul de răspuns la situațiile de urgență din zona Tractorul-Coresi și din localitățile aflate în proximitate.
„Având în vedere că, după noile standarde, timpul minim de răspuns este de 6 minute, ne-ar fi fost imposibil din cele două subunități existente la nivelul municipiului să ajungem aici într-un timp atât de scurt, cu precădere în orele de vârf ale zilei, dar nu numai. Distanţa medie existentă în prezent între structura profesionistă de intervenţie (Detaşamentul 1 de Pompieri Braşov) şi raionul de intervenţie propus al punctului de lucru este de aproximativ 8 km, iar după înfiinţarea Punctului de Lucru Coresi va fi de 4 km. Timpul mediu de răspuns realizat în prezent de către echipajele de intervenţie este de 8 min, iar după înfiinţarea Punctului de Lucru Coresi timpul mediu de răspuns estimat va fi 3 minute”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Investiția este de peste 500.000 euro și a fost posibilă în urma colaborării celor de la ISU Brașov cu investitori din mediul privat. Va fi dislocată o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Braşov dotată cu o motopompă transportabilă şi cu modul de descarcerare, iar pentru asigurarea primului ajutor medical calificat va fi pusă la dispoziție o autospecială de prim ajutor medical calificat, tip B2.
Noul punct de lucru va ușura intervențiile la blocurile construite în zona fostei fabrici Tractorul, dar și în zonele limitrofe ei.
Inaugurarea a avut loc astăzi, când se împlinesc 12 ani de la înființare SMURD Brașov.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. ISU inaugurează punct de lucru pe str. Turnului / Anunț privind circulația rutieră
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.