112

EXCLUSIV. BRAȘOV. Incident tragic pe str. Carpaților!

 

O femeie și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Carpaților din municipiul Brașov. Urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre accident sau faptă intenționată…
„La data de 05 septembrie 2020, în jurul orei 07.00, Secția 4 Poliție Brașov a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe strada Carpaților din municipiul Brașov se află o persoană de sex feminin în stare de inconștiență.
Polițiștii au identificat persoana ca fiind o femeie, în vârstă de 66 ani, din municipiul Brașov, persoană ce s-ar fi precipitat de la etajul 4 al unui imobil.
Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul persoanei în cauză.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button