Delicte

Hotelieri din mai multe stațiuni montane, inclusiv din județul BRAȘOV, înșelați de un recidivist

 

Un bucureștean cu antecedente penale a reuşit să păcălească mai mulţi hotelieri, inclusiv din județul Brașov, petrecând sejururi fără să le plătească.
I.R.G.R., în vârstă de 49 de ani, are numeroase condamnări la activ, iar la un moment dat, după ce a fost eliberat din penitenciar, s-a gândit să se relaxeze în stațiuni montane din zona Brașov – București, dar… gratis.

Potrivit adevarul.ro, recidivistul avea un anumit mod de operare, prin care reuşea să îi păcălească pe operatorii serviciilor turistice. De regulă, făcea rezervări telefonice direct la recepţia hotelurile, uneori cu numele real, alteori cu nume false, pretinzându-se a fi reprezentantul unor societăţi comerciale. Invocând că în funcţie de vreme, ar putea să-şi prelungească sejurul, recidivistul solicita ca plata să o efectueze la sfârşitul şederii. Însă, înaintea zilei în care era programată plecarea, el se făcea nevăzut.

Cea mai recentă condamnare a sa a fost pronunţată de Judecătoria Braşov (vezi AICI), într-un dosar în care recidivistul a fost judecat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a comis o escrocherie la un hotel din Predeal.
Bărbatul, după ce a prezentat la hotel date reale, amestecate cu informații false, i-a comunicat recepţionerei că va dori eliberarea facturii de cazare pe numele firmei la care era angajat, minţind-o că este angajat al unei societăţi din Bucureşti. Deoarece în acel moment se cazau mai multe persoane, recepţionera i-a solicitat inculpatului să lase datele societăţii comerciale, urmând ca factura să o întocmească mai târziu. Inculpatul a trecut datele societăţii comerciale, respectiv denumirea, numărul de înregistrare în Registrul Comerţului, pe o foaie de hârtie. În ziua în care turistul ar fi trebuit să elibereze camera, angajaţii hotelului au constatat că acesta a părăsit incinta fără a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat (cazare, mic dejun şi toate produsele din minibar).

În urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale, s-a ajuns la concluzia că turistul era, în fapt, un escroc care anterior înşelase şi alte hoteluri din zonă. În faţa anchetatorilor şi a judecătorilor, bărbatul şi-a recunoscut faptele, solicitând să fie judecat prin procedura simplificată, pentru a beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, după cum notează adevarul.ro.

El are de executat 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie.
Bărbatul se afla în Penitenciarul Spital Mioveni, când a fost condamnat și de Judecătoria Brașov, ispăşind o pedeapsă într-un alt dosar penal, pare-se pentru o înşelăciune la un hotel din Sovata. Din pedeapsa de 3 ani și 2 luni de închisoare se scade perioada executată începând cu data de 02 decembrie 2019 până în momentul noii condamnări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button