BRAȘOV. Știați?! Aceasta este cea mai folosită metodă de tâlhărie, în sezonul estival!
Polițiștii brașoveni atenționează că, în această perioadă, cea mai frecventă modalitate utilizată în comiterea tâlhăriilor este SMULGEREA.
Infractorii se apropie de victimă alergând, de obicei dintr-o direcție din care nu pot fi observați, smulg bunurile și fug cu acestea. Se pierd ulterior în mulțime sau dispar pe străduțe lăturalnice înainte ca victima să poată reacționa.
În unele cazuri, ei distrag atenția victimei sub diferite pretexte (intră în discuție pentru că – vorba vine – ar avea o cunoștință comună ori pentru a solicita victimei informații despre o adresă, pentru a cere mici sume de bani sau pentru a o întreba ce oră este etc.), după care acționează rapid prin smulgerea obiectului vizat.
Tâlharii profită și de condițiile oferite de anumite locuri (intrări în imobile, holuri, lifturi, stații RAT/CFR, parcuri, străzi și alei mai puțin circulate sau întunecate etc.) și acționează astfel încât să nu existe martori în apropiere.
Victimele fac parte, de regulă, din categoria persoanelor vulnerabile (vârstnici, femei, copii, persoane cu dizabilități, persoane sub influența alcoolului), iar bunurile vizate sunt portofelele, bijuteriile, telefoanele mobile, gențile, poșetele, borsetele.
Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infractori, polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității vă recomandă următoarele:
-Alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi mai ales după lăsarea întunericului, evitaţi aleile întunecate, parcurile şi locurile pustii;
-Evitaţi să purtaţi la vedere, în mod ostentativ, bijuterii, bani sau telefoane mobile;
-Pentru a nu atrage atenţia agresorilor, nu vă împovăraţi cu genţi, poşete sau sacoşe prea mari;
-La intrarea în imobil fiți foarte atenți la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră evitaţi să intraţi în lift cu persoane necunoscute;
-Dacă sunteţi agresaţi strigaţi, alertaţi persoanele din jur. Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja agresorii;
-Fiți circumspecți cu indivizii care încearcă să intre în discuție cu dumnevoastră, în timp ce vă aflați în autotorismul oprit la semafor, în parcare sau în intersecții aglomerate;
-Asigurați-vă că și copiii dumneavoastră știu cum să se protejeze pentru a nu deveni victime ale tâlhăriilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.