Delicte

BRAȘOV. Accident între un motociclu și un autoturism / Unul dintre conducători, 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

Un motociclu și un autoturism au intrat în coliziune, aseară, pe DN 1A, în Săcele. Accidentul a avut loc în jurul orelor 21.00 și s-a soldat doar cu pagube materiale.

„Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul conducătorului auto al motociclului rezultatul a fost 0,99 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

Tot ieri, polițiștii din Codlea, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de către Judecătoria Brașov pe numele unui tânăr în vârstă de 26 ani, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button