UPDATE. Andreea Esca, amatoarea care a salvat vieți!…
După destăinuirile emoționate făcute de Andreea Esca aseară, la PRO TV, în urma coșmarului provocat de noul coronavirus în familie (detalii, aici: UPDATE. Andreea Esca, mărturisiri despre coronavirus! Simptome…), reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu i-a elogiat intervenția în care a spus lucrurilor pe nume.
Printre altele, la Digi 24, el a comentat: „O cunosc pe Andreea Esca de mai bine de 20 de ani. Am fost cablat cu ea în nenumărate emisiuni. N-am văzut-o niciodată așa cum am văzut-o acum.
Este o profesionistă a știrilor, a meseriei, care frizează mereu perfecțiunea. Acum nu a mai fost profesionistă. A fost amatoare, în sensul profund al rădăcinii acestui cuvânt – și anume acela de a iubi.
A făcut un lucru foarte greu, nu știu câți dintre noi ar putea face, și anume să povestești în direct ce i se întâmplă unei persoane atât de apropiate precum este soțul Andreei, Alexandre Eram, un om care a ajuns în pragul morții. Pentru că asta s-a întâmplat acolo. A ajuns în pragul morții până la transfuzia cu plasmă, cu anticorpi, care a reușit să-l scoată din acel moment al iadului, când spunea „Nu mai pot!”… Ca să faci așa ceva este cu totul ieșit din comun. E maximum ce poți să faci ca gazetar!”.
Întreaga luare de cuvând a CTP-ului pe subiectul interviului dat de Andreea Esca colegului Cosmin Stan o puteți citi AICI: www.digi24.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.