BRAȘOV. Mai rar așa ceva: date precise de finalizare a UPU și a spitalului modular
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat astăzi la Brașov și șantiere ale unor viitoare structuri cu funcțiuni medicale: cel al spitalului modular din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, care va fi de fapt o secție exterioară ATI, dedicată deocamdată cazurilor critice de COVID-19, și cel pentru extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din aceeași curte, pe care l-a mai „inspectat” în a doua parte a lunii aprilie.
Prilej pentru anunțarea datelor precise de finalizare a lucrărilor la cele două obiective, fapt rar întâlnit: 21 august pentru spitalul modular și 15 decembrie pentru UPU.
În acest moment, se lucrează la ridicarea spitalului modular, care va avea 27 de paturi complet dotate, după care urmează branșarea la utilități (detalii: BRAȘOV. Ce se mai întâmplă cu spitalul modular?! Dacă e așteptat ministrul Sănătății…). „Din discuțiile pe care le-am avut și cu constructorul, până în 21 august va fi gata acest complex modular de terapie intensivă. Gândiți-vă cât de dificil este să faci un complex modular specific unei secții exterioare, nu neapărat unui compartiment de terapie intensivă. Este un proces complex! Dacă la nivelul întregii țări am văzut acele spitale de campanie, acele secții exterioare în diverse locații, cu participare privată, aici putem vedea o secție exterioară cu participare a Spitalului Județean, cu finanțarea Consiliului Județean”, a declarat Nelu Tătaru.
Investiţia este finanţată din bugetul Consiliului Judeţean Braşov, în baza proiectului pus la dispoziţie cu titlu gratuit de Fundaţia Hera. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea (video), consideră că ar trebui să fie apreciat proiectul, având în vedere că este singurul din țară finanțat din bani publici. Până în prezent, au fost alocați aproape 12 milioane de lei pentru acest proiect, cu intenția ca investiția să fie recuperată din fonduri europene. Totodată, administrația județeană speră să atragă alte peste 27 de milioane de lei din fonduri europene pentru dotarea cu echipamente şi materiale medicale necesare.
„Este un lucru bun pentru ceea ce înseamnă sistemul medical românesc, nu știu dacă în alte județe din România cineva s-a mișcat mai repede decât noi. Cred că suntem printre singurii la nivel național care astăzi reușim să implementăm un astfel de proiect și acest lucru ar trebui apreciat”, a nuanțat Veștea.
În ceea ce privește șantierul deschis pentru extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe, constructorul l-a asigurat pe oficialul din Sănătate că lucrările vor fi încheiate în 15 decembrie 2020. Proiectul, finanţat de Banca Mondială prin Ministerul Sănătăţii, a început oficial în urmă cu un an, după semnarea contractului privind investiţia. Dar pornirea şantierului a fost anevoioasă, înregistrându-se întârzieri din partea contractorului. Abia în luna noiembrie s-a instaurat un ritm de lucru susţinut. Este vorba despre o clădire cu două niveluri, subsol şi parter, alipite de corpul principal existent (unde se afla UPU anterior și unde va reveni), astfel încât să se asigure interconectarea celor două clădiri. Astfel, vor fi create spaţii suplimentare care să asigure în mod corespunzător funcţiunile necesare Unităţii de Primiri Urgenţe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.