General SIE: „M-am săturat, vreau RESPECT!” Este CONTESTATĂ „capacitatea puternicilor momentului de a ne apăra”

„M-am săturat. M-am săturat de cei care folosind drept pretext pandemia, ne dojenesc cu degetul ca pe niște preșcolari obraznici, ne amenință cu privarea de libertate (căci asta este carantina) în baza unor suspiciuni, ne anunță confiscarea arbitrară de bunuri, ne răstesc instrucțiuni, refuzând un dialog rezonabil și, nu în ultimul rand, ne spun că suntem proști. Că suntem proști, pentru că nu suntem precauți. Și nu suntem precauți nu pentru că nu am vrea, ci pentru că, spre deosebire de ei, mergem la serviciu – unii, inconștienți, chiar și cu transportul în comun, oricum toți fără antemergator și însoțitori care să nu permită nimănui să se apropie de noi, pentru că trebuie să facem cumpărături, deci să interacționăm cu persoane și/ sau produse pe care nu le testează/ dezinfectează nimeni înainte de a le atinge noi, pentru că locuim înghesuiți în blocuri cu spații comune, pentru că mergem la tratamente sau consultații – dacă suntem primiți – în clinici și spitale aglomerate, pentru că trebuie să ne ducem copiii și nepoții în parcuri publice, nu în grădini închise și atent păzite, pentru că, în esență, trăim în lumea reală nu ca ei, într-una ideală, creată și întreținută , de altfel, din banii noștri.

 

Nu contest, ca și cei mai multi dintre dumneavoastră, existența amenințării, nu îi subestimez periculozitatea, încerc să respect regulile, nu pentru că ei le dictează, ci pentru că țin la sănătatea și viața mea și le respect pe cele ale semenilor mei.

Ce contest însă este capacitatea puternicilor momentului de a ne proteja. Iar asta pentru că, în continuare, nu se văd decât bâlbe penibile, contradicții flagrante, inepții juridice, derobare de responsabilități prin poveștile despre «greaua moștenire», visteriile și depozitele găsite goale, de parcă unul a devenit președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării în martie anul acesta, nu acum cinci ani, iar ceilalți au intrat în politică mai ieri și nu prin anii ’90 și au ajuns la guvernare cu forța, nu după tot felul de scenete de prost gust care au arătat că sunt dispuși la orice pentru a-și păstra scaunele.

 

Cum să nu înțelegi că este timpul să unești, nu să antagonizezi și să divizezi? Că este timpul să comunici, să explici nu să acuzi, să ameninți sau să impui. Că este timpul ca zeii să coboare din Olimp și să le arate muritorilor că și ei au îndoieli, temeri, că este greu să iei decizii care restrâng exercițiul drepturilor fundamentale, dar că știu că este și mai greu să le accepți, mai ales în cazul unei națiuni care le-a câștigat cu sânge – în această generație, nu acum 200 de ani – însă că astăzi aceasta este unica soluție!

 

Cum să le dai credit celor care ne cer sa purtăm mască și să păstrăm distanța «socială», dar, în spatele ușilor păzite de militari înarmați și în uniformă, stau la șprițuri ignorând orice regulă? Cum să îl crezi pe cel ce ne pune sa alegem între statutul de prost și cel de precaut când în februarie anul acesta, după ce Organizația Mondială a Sănătății lansase avertismente severe, tot el ne spunea că «infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală». De ce să presupui că ar ști ce fac niște autorități care continuă cu încăpățânare să adopte măsuri ce nu doar pentru CCR, dar chiar și pentru orice student la facultatea de profil, după parcurgerea cursului de Drept Constituțional din anul l de studiu, reprezintă încălcări flagrante ale legii fundamentale?

 

Cum să susții la nesfârșit că acțiunea guvernamentală este foarte bună, impecabilă, de vină fiind mereu alții – CCR, avocatul poporului, parlamentul, bisericile, cluburile, terasele, oricine dar mai ales noi, cetățenii? Și atunci, de ce am avea încredere în ei în condițiile în care, după atâtea greșeli flagrante, nu au găsit resurse să recunoască măcar una, să nu mai vorbim despre a-și cere iertare?

 

Nu că ar fi însemnat mare lucru pentru ei iertarea noastră. Căci ceea ce îi ține în scaune, în ciuda tuturor păcatelor, nu este iertarea ci uitarea noastră. Pentru că și dacă la nivel individual poate ținem minte, poporul, ca personaj colectiv, uită. Și dă mereu o nouă șansă unor indivizi care nu înțeleg nimic nici din onoarea și nici din responsabilitatea pe care o ai atunci când conduci o națiune.

 

Nu vrem să îi dăm jos, vor pica oricum, nu le vrem privilegiile, nu vrem să schimbăm locurile cu ei, vrem doar să vedem că înțeleg, cel puțin câtă vreme sunt la cârma destinelor noastre, ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor, să simțim că știu că sunt acolo ca să ne servească, nu să ne pună la punct de câte ori ne prind, că noi suntem importanti, nu ei și cu atât mai puțin rezultatele lor în viitoarele alegeri. M-am săturat, vreau RESPECT”.