BRAȘOV. De la volan, a ajuns Arestul Poliției
Un bărbat de 50 de ani a fost reținut de polițiști pe o perioadă de 24 de ore, în urma unui control rutier efectuat în Budila. Agenții Secției 1 Poliție Rurală Feldioara l-au oprit pentru verificări ieri, în jurul orelor 9.00 și au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, că autoturismul nu este înmatriculat și că are plăcuțele cu numărul de înmatriculare aparținând altui autovehicul.
Un alt șofer, în vârstă de 61 de ani, a fost prins de polițiștii Serviciului Rutier Brașov în timp ce șofa în stare avansată de ebrietate, aseară, pe raza localității Rotbav. Etilotestul a indicat 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și un tânăr de 24 de ani, din județul Vrancea, a fost depistat șofând sub influența alcoolului, dar pe Calea Feldioarei din Brașov. În cazul său, etilotestul a afișat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Controlul a avut loc ieri noapte, în jurul orei 1.30.
Pe de altă parte, un bărbat de 31 de ani are dosar penal, după ce a urcat la volan, fără a deține permis de conducere. El șofa pe str. Aleea Uzinei din orașul Victoria, când a fost oprit de polițiști.
„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus aparține unui bărbat, în vârstă de 34 ani, care se afla în calitate de pasager în vehicul la momentul opririi, care, deși cunoștea faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, i-a încredințat acestuia autovehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
Tot în Victoria, un șofer în vârstă de 23 de ani a fost depistat, ieri, având o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, cu ocazia cercetărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere. În toate cazurile, cadrele de poliție au întocmit dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.