112

IJP BRAȘOV: „În trafic, POLITEȚEA este o NECESITATE!”

 

„În viaţa de toate zilele, politeţea este o problemă de bună creştere, dar în trafic politeţea este o necesitate!”, atenționează reprezentanții Poliției Județene Brașov.

„Toți participanții la traficul rutier trebuie să adopte o atitudine preventivă, bazată pe bunsimț și respect.
Ignorarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto, dar şi de către pietoni se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave. În municipiul Braşov, în urma neacordării priorităţii pietonilor de către conducătorii auto la trecerile special amenajate pentru aceştia, în prima parte a anului 2020 au fost înregistrate peste 30% din totalul de accidente produse”, au explicat polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IJP Brașov.

Pietonii reprezintă categoria cea mai numeroasă de participanţi la trafic, dar şi cea mai expusă riscului de accident.

În scopul prevenirii comiterii de accidente rutiere, polițiștii vă recomandă să vă comportați astfel, în calitate de șoferi:

-reduceți viteza și conduceți cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni;
-acordați întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii regulamentar;
-adaptați viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere pentru a putea opri în siguranță la trecerile pentru pietoni;
-păstrați distanța legală în mers față de autovehiculele care rulează în fața dumneavoastră;
-nu vorbiți la telefon în timp ce conduceți, concentrați-vă atenția asupra traficului;
-evitați crearea ambuteiajelor și obturarea vizibilității prin oprirea voluntară în zona trecerilor pentru pietoni.

„o atitudine preventivă în trafic vă poate feri de evenimente rutiere negative. Fiţi toleranţi cu ceilalți participanți la traficul rutier, mai ales cu cei care au comis o greşeală! Oricine poate greşi! Un semn de invitaţie făcut cu mâna unui pieton care intenţionează să traverseze drumul prin locurile permise este o manifestare de politeţe!”, au exemplificat polițiștii.

Dacă sunteți pietoni, polițiștii vă recomandă:

-traversarea drumurilor publice numai pe „zebră”, prin locurile în care se găsește indicatorul „trecere pentru pietoni”, prin dreptul semaforului electric (pe culoarea verde), prin pasajele denivelate sau la semnalul agentului de circulație;
-traversarea în pas vioi.

„Trecerea pentru pietoni este un loc de traversare, nu pentru plimbare. Atenție mărită, nu vorbiți la telefon și nu ascultați muzică atunci când vă asigurați în traversarea străzii. Atrageţi atenţia celorlalţi pietoni care traversează neregulamentar că nu aşa trebuie să procedeze! Fiţi permanent un bun exemplu pentru ceilalţi participanţi la trafic”, au mai transmis polițiștii brașoveni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button