Brașovul plătește din nou? Modificare majoră la Aeroportul Ghimbav: Se naște un nou post de director, iar fondul de salarii și bonusuri explodează!

Consiliul Județean Brașov a aprobat, în ședința de plen de joi, o serie de schimbări importante la nivelul organigramei și bugetului Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Deciziile vizează atât crearea unei noi funcții de conducere, cât și realocări de fonduri destinate pachetului salarial.
Un nou fotoliu de conducere la Ghimbav
Plenul a votat înființarea postului de director administrativ, o decizie justificată de conducerea aeroportului prin prisma viitoarelor proiecte de dezvoltare.
„Până acum, nu au fost prea multe investiţii, dar de acum ele vor curge. Simt nevoia de o coordonare unitară a activităţilor tehnice, economice şi de investiţii şi am nevoie de un om care să înţeleagă foarte bine partea de achiziţii”, a explicat directorul Aeroportului Braşov, Daniel Micu.
Cum se redistribuie banii: Mai puțin pentru reparații, mai mult pentru salarii și bonusuri
În cadrul aceleiași ședințe, consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetară a regiei. Deși bugetul total de venituri și cheltuieli rămâne neschimbat, la valoarea de 38,8 milioane de lei, prioritățile financiare au fost ajustate semnificativ:
- Majorări bugetare: Fondul destinat salariilor și bonusurilor salariale crește cu 478.440 de lei. De asemenea, au fost realocați 40.000 de lei pentru cheltuieli de protocol.
- Tăieri de la investiții și reparații: Pentru a acoperi noile cerințe și priorități, s-a redus fondul pentru reparații curente cu 1,32 milioane de lei, iar din fondul inițial de reclamă și protocol s-au tăiat 40.000 de lei.
- Ajustări în programul de investiții: Suma de 2,65 milioane de lei a fost redistribuită în cadrul programului de investiții, banii fiind mutați de la proiectele stagnante către cele aflate în derulare, pentru a se corela cu stadiul fizic de realizare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





