Educaţie

BRAȘOVUL, locul I pe țară din 7.000 de școli!

 

Rezultatele obținute de absolvenții clasei a VIII-a din județul nostru la Evaluarea Națională 2020, înainte de soluționarea contestațiilor, fac cinste învățământului preuniversitar brașovean.

Astfel, cu procentajul de 77,6% de medii peste 5 ne situăm între primele 10 județe la nivel național, iar cu cele 30 de medii de 10 suntem pe locul al patrulea, după Cluj, Iași și Argeș, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov.

Remarcabil însă este locul I la nivel național – din cele peste 7.000 de unități de învățământ gimnazial – ocupat de Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, cu o medie de 9,71 a celor 33 de absolvenți, surclasând astfel colegii naționale de prestigiu din țară, cum ar fi Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București sau Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj Napoca. Tot în acest clasament, cu o medie de 9,56, se află, pe un merituos loc șapte, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov.

Într-un alt top 5 al școlilor de la nivel național cu cele mai bune note, realizat de Didactica.ro, se regăsesc și cele două din Brașov: Colegiul Național „Andrei Șaguna”- locul al II-lea și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” – locul al IV-lea, criteriul fiind rezultatele de vârf.

Citiți și:

BRAȘOV. 226 de note de 10 la Evaluarea Națională. 30 de absolvenți au zecele „curat”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button