Delicte

BRAȘOV. Tânără depistată șofând fără permis într-o zonă cu „acces interzis”

 

O tânără de 22 de ani a fost prinsă de polițiști în timp ce șofa „pe interzis”, azi-noapte, în Poiana Brașov, fără ca măcar să aibă permis de conducere.

„La data de 24 iunie 2020, în jurul orei 22.55, polițiștii au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 22 ani, care conducea un autovehicul în parcarea unei societăți comerciale, fără a respecta semnificația indicatorului «accesul interzis». Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

Polițiștii au întocmit dosar penal.

De asemenea, aseară, în jurul orelor 20.30, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat de 55 de ani care șofa pe DN 13, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Etilotestul a indicat 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar agenții rutieri au întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button