Județul BRAȘOV. Taximetrist băut, implicat într-un accident
Un taximetrist aflat în stare avansată de ebrietate a fost implicat într-un accident rutier, aseară.
În jurul orei 19.30, agenții rutieri din cadrul Poliției municipiului Codlea au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția str. Liliacului cu str. Freziei din municipiul Codlea, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că unul dintre cele două autovehicule funcționa în regim taxi și era condus de către un bărbat, în vârstă de 48 ani. La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,15 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
În cauză, s-a întocmit dosar penal.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.