BRAȘOV. CONTROVERSELE REFORMEI. Pentru „PĂSTRAREA” Spitalului de Boli Infecțioase! Câte persoane au semnat petiția până în prezent?!…
Despre „mișcarea browniană” privind reorganizarea spitalelor din Brașov am scris aici: BRAȘOV. „Leacul” deficiențelor din spitale, reorganizarea: TBC la Mârzescu, Psihiatrie la Sânpetru, Infecțioase la Județean.
Chestia privitoare la mutarea Spitalului TBC de la Stejeriș, în centrul orașului, am anunțat-o încă din toamna anului trecut – BRAȘOV – ALARMANT. Se mută spitalul TBC în centrul orașului?! & Update. BRAȘOV. Conducerea Spitalului TBC confirmă demersul de a folosi spațiile din Spitalul Mârzescu. Argumentele managerului!. Pentru asta, însă, ar trebui mulți bani „puși la bătaie”, întrucât modernizările sunt absolut necesare.
Bizară este și mutarea Spitalului de Psihiatrie în Sânpetru, acolo unde sunt condiții jalnice, asta ca să fim extrem de eleganți: Update BRAȘOV. Mutarea Psihiatriei se va face în „casa groazei”? & BRAȘOV. Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru se desființează.
În cadrul acestui mega-proiect reformist, Spitalul de Boli Infecțioase ar trebui să devină secție a Județeanului, care și așa „gâfâie” sub presiunea supraaglomerării. Angajații unității de pe Strada Mihai Viteazu, aflați în continuare în prima linie în lupta cu Covid-19, și-au exprimat nemulțumirea față de acest demers, deocamdată în stadiu de plan – BRAȘOV. Tensiuni la Spitalul de Boli Infecțioase. Angajații acuză că se vrea desființarea unității & Update BRAȘOV. Secție de spital modernizată pentru a fi închisă?, și, disperați, au formulat o petiție pentru menținerea „independenței” unității sanitare – vezi AICI: www.petitieonline.com/unitate_in_boli_infectioase-_calitate_pentru_brasoveni? – în care s-a subliniat:
„Se vorbeste, in ultimul timp, tot mai mult de restructurarea spitalelor din Brasov. In colimatorul Institutiilor conducatoare Brasovene a intrat si Spitalul Clinic de Boli Infectioase, singurul Spital de boli infectioase din judetul Brasov, Centru Regional pentru Programul National HIV-SIDA si Hepatite cronice si, sub pretextul conditiilor neadecvate si unor standarde neconforme, se doreste desfiintarea lui.
Care e pretul «restructurarii» pentru brasoveni? Sectia de adulti devine sectie a Spitalului Judetean, sectia de pediatrie, ajunge pe platforma Marzescu, sectie a Spitalului de Pneumoftiziologie.
Colectivul Spitalului de Boli Infectioase a facut demersuri pentru a arata conducerii interimare a spitalului si autoritatilor faptul ca aceasta scindare va afecta mult pacientul cu patologie infectioasa, atat adult cat si copil, calitatea actului medical ar putea fi afectata prin imposibilitatea, pe viitor, de a asigura continuitatea serviciilor medicale in cele doua sectii separate, de imposibilitatea internarii mamei bolnave alaturi de copilul bolnav, de imposibilitatea continuarii normale a programnului HIV-SIDA si hepatite cronice, de absenta unui centru antirabic in sectia de copii, de absenta unei camere de garda pentru pacientul pediatric cu patologie infectioasa, etc… dar fara rezultat.
De-a lungul timpului Spitalul Clinic de Boli infectioase Brasov a trecut prin numeroase epidemii, in sectia de pediatrie au fost tratate numeroase cazuri grave (sepsis, meningite, encefalite, meningococemii, rujeola, tuse convulsiva, gripa complicata). In anul 2019 au fost externati 1600 de pacienti doar din sectia de pediatrie a Spitalului de Boli infectioase.
«Spitalul Clinic de Boli Infectioase ar trebuie sa fie o emblema pentru acest gen de patologie si pe care ne-am dori sa il facem «ca o floare» in urmatorii ani…» e declaratia directorului DSP. Il facem «ca o floare»… rupta in doua…?
Colectivul de Boli Infectioase Brasov doreste dezvoltarea Spitalului Clinic de Boli Infectioase, dar asta inseamna INVESTIRE in cresterea lui, nu decimarea sectiilor. Tocmai ce s-a renovat o parte a Spitalului ce deserveste sectia de pediatrie si camera de primiri urgente a Spitalului Clinic de Boli Infectioase, Consiliul Judetean a investit in asta… de ce vreti sa mutati sectia de copii in conditii mai vitrege, mai neconforme?
«Pana cand pacientii nostri vor umple Faceboock-ul de reclamatiile in spitale?»… «Cred ca suntem in fata unor decizii importante si sigur, toata comunitatea trebuie sa aiba o opinie….» sunt alte declaratii ale directorului DSP.
Exista pacienti brasoveni si nu numai, foarte multumiti de calitatea actului medical, de tratamentul primit in Spitalul de Boli infectioase Brasov, chiar in conditii mai precare fata de cele de acum. Haideti sa aratam autoritatilor ca exista o multime de mesaje de multumire, nu doar reclamatii!!…
COLECTIVUL SPITALULUI DE BOLI INFECTIOASE BRASOV va solicita, voua, COMUNITATII, pacientilor care ati trecut pragul spitalului, parintilor copiilor tratati, sa NE SUSTINETI in demersurile de a ramane O UNITATE, SPITAL DE BOLI INFECTIOASE, sa aveti o opinie in legatura cu aceasta restructurare, pentru a nu permite distrugerea a ceea ce functioneaza, ci pentru a investi in dezvoltare si calitate.
Semnati petitia daca sunteti PENTRU pastrarea Spitalului Clinic de Boli Infectioase, o unitate vitala pentru sanatatea brasovenilor”.
Până în prezent, petiția a fost semnată de peste 1.100 de persoane.
Acum, în ciuda multor comentarii negative față de acest plan „de viitor”, rămâne de văzut dacă și când va fi și realizat, având și exemple ale unor proiecte – avansate, este drept de Primărie – stopate, exemplificând doar cu Cazul „Gorița” sau cu pârâul de pe Strada Castanilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.