Expres

BRAȘOV. Șoselele din județ, împânzite de echipaje rutiere

 

Polițiștii rutieri brașoveni au desfășurat o amplă acțiune de control, în perioada 15 – 17 mai, pentru asigurarea unei circulații fluente și sigure.

În total, 67 de polițiști rutieri au acționat, în fiecare zi, pe raza județului, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză; depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive etc..

„Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 911 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 400.000 lei, dintre acestea 65 fiind pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 679 pentru nerespectarea limitei legale de viteză. De asemenea, cadrele de poliție au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 127 de permise de conducere, dintre acestea 75 fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 28 pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

În cadrul acțiunii au fost constatate și 18 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 10 de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și 3 de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button