Politic

HAOS cu STAREA DE ALERTĂ. Opinia lui Radu Banciu…

 

Jurnalistul Radu Banciu a vorbit în emisiunea sa de pe postul B1 TV despre aiureala generală ce se va produce în cazul în care starea de alertă, în care România va intra din 15 mai din cauza pandemiei de coronavirus, va fi declarată neconstituțională

„Aceasta națiune habar n-are dacă la sfârșitul săptămânii va putea să schimbe constituțional starea de urgență cu starea de alertă. Din câte ne dăm seama, nu prea se poate. Am tot văzut diferite încropiri de texte pentru viitoarea stare de alertă. De exemplu, se spune că n-ar fi constituțional ca în starea de alertă deplasarea pe teritoriului României să se facă cu restricții. Cică nu-i voie conform stării de alertă, dacă aceasta va fi constituțională, în principiu nu va fi pentru că nu se bazează pe nimic, dar dacă nu va fi, probabil va trebui să ne întoarce în starea de urgență… Președintele Iohannis a fost sfătuit de fostul președinte al Curții Constituționale, domnul Zegrean, să prelungească măcar cu trei zile starea de urgență, că, dacă nu, vom avea un vid legislativ, de putere peste week-end, când starea de alertă nu va putea de facto să-și intre în rol, peste starea de urgentă, întrucât este o perioada în care nu este înscrisă, cum ar veni, în catastif. Deci, nu s-ar putea. Peste week-end, această debandadă, anarhie la care la un moment dat Guvernul Orban făcea referire, ar putea să existe cu adevărat, dar nu suntem încă la week-end… Miercuri e treaba Camerei Deputaților să treacă prin ciur aceste amendamente, joi e ziua Curții Constituționale și multe se vor mai afla. În cazul în care starea de alertă ar trece și peste 49 de ore, a zis doamna Firea – joi noaptea se deschid cimitirele și parcurile… Dacă intrăm în starea de alertă joi noaptea, deplasările pe teritoriul României sunt constituționale, fără nici un fel de document. În ciuda încercării guvernanților de a-și mai scoate din pârleală și de a ne amenda pentru așa ceva. Starea de alertă îți permite să te deplasezi de la Drobeta-Turnu Severin la Suceava, fără nici un document în mână. Dacă ești amendat, te duci și contești și Guvernul – Ministerul de Interne pierde”.

Pe această temă puteți CITI și: STAREA DE ALERTĂ. Teoria șoc a lui Ion Cristoiu…

„ZILELE PROSTIEI”. PSD, „atac” la Guvernul Orban… „Gafă monumentală”!

Lege pentru STAREA DE ALERTĂ! / UPDATE. Ce conține proiectul de lege?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button