BRAȘOV. Mașină a Protecției Consumatorilor, depistată în trafic deși era „mâncată” de rugină / Poliția… (FOTO)
Polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au reținut certificatul de înmatriculare al unui autoturism aparținând Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, după ce au constatat că mașina era mâncată de rugină și reprezenta un pericol în trafic.
Controlul a avut loc săptămâna trecută, dar reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au reacționat doar astăzi, după ce au apărut informații în spațiul public.
„La data de 14 aprilie 2020, în jurul orei 12.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza județului Brașov, au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 45 ani, care conducea un autoturism pe DN 10, pe raza localității Teliu, jud. Brașov.
Cu ocazia controlului efectuat asupra documentelor conducătorului auto și a autovehiculului condus, dar și asupra stării tehnice a autoturismului, polițiștii au constatat faptul că vehiculul prezintă mai multe elemente ale caroseriei corodate excesiv cu străpungeri.
Constatarea efectuată a relevat o situație de pericol pentru persoanele transportate prin faptul că puteau interveni situații neprevăzute care ar fi condus la vătămarea acestora.
În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională cu avertisment a conducătorului auto pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002-Rep. privind circulația pe drumurile publice, fiind dispusă și măsura complementară a retragerii certificatului de înmatriculare.
Fiind întrebat cu privire la existența unor mențiuni referitoare la cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției, conducătorul auto a precizat faptul că nu are obiecțiuni”, au explicat reprezentanții IJP Brașov.
Polițiștii au amintit că legea se aplică indiferent de calitatea proprietarului mașinii.
„Precizăm faptul că legea nu se aplică discreționar în funcție de calitatea deținătorului auto, a conducătorului auto sau a stării de urgență în care România se află, aceasta fiind aplicată tuturor persoanelor.
În raport cu prevederile art. 16 din Constituția României «cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări», «nimeni nu este mai presus de lege»”, au precizat polițiștii brașoveni, făcând publice și imaginile alăturate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.