Coronavirus

COVID-19. Peste 700 de brașoveni petrec Paștele în carantină sau în autoizolare / Cuantumul amenzilor

 

Astăzi, în județul Brașov, 180 de persoane sunt în carantină, iar 537 sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, conform Direcției de Sănătate Publică.

Polițiștii, jandarmii și agenții locali au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.

În ultimele 24 de ore s-au efectuat 426 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.
Conform DSP Brașov, de la ultima raportare, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 276 de sancțiuni, în valoare de peste 474.000 lei.

Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 17 convoaie auto care au tranzitat județul.

Polițiștii brașoveni au verificat 21 de societăți comerciale și o persoană fizică autorizată, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, fără a fi constatate abateri.

Pe lângă misiunile specifice, polițiștii au desfășurat, ieri, 13 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere, cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. În acțiuni au fost angrenate peste 170 de forțe de ordine și siguranță publică, fiind verificate peste 1.900 de persoane și peste 1.300 de autovehicule. În urma acestor controale, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale.

Autoritățile fac în continuare apel la cetățeni să respecte normele de igienă și de distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, le solicită cetățenilor să respecte recomandarea de purtare a măștilor sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului în toate spațiile publice.

Recomandări și alte informații pot fi obținute la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la COVID-19.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button