Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Peste 1.000 de autovehicule verificate ieri / Sancțiuni / Câte persoane se află în carantină sau autoizolare

 

În județul Brașov, 233 de persoane sunt în carantină, iar 605 se află în autoizolare la domiciliu, fiind monitorizate, potrivit Direcției de Sănătate Publică.

Polițiștii, jandarmii și agenții locali au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale, escortând convoaie auto și asigurând paza spațiilor de carantinare.

„S-au efectuat 495 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.
Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 270 de sancțiuni, în valoare de peste 343.000 lei. Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 18 convoaie auto care au tranzitat județul. Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 28 de societăți comerciale și 2 persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, fără a fi constatate abateri”, se arată în comunicatul remis astăzi.

Pe lângă misiunile specifice, polițiștii brașoveni au executat, ieri, 12 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere, cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. Au fost angrenate peste 100 de forțe de ordine și siguranță publică, fiind verificate peste 900 de persoane și peste 1.000 de autovehicule. Acțiunile s-au încheiat cu aplicarea a 15 sancțiuni contravenționale.

Autoritățile fac în continuare apel la cetățeni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, le solicită brașovenilor să poarte măști sau eșarfe pentru a-și proteja gura și nasul, în toate spațiile publice.

Cetățenii pot apela linia TELVERDE – 0800.800.358 pentru a obține informații cu privire la COVID-19.

 

FOTO – arhivă (acțiunea de joi, 16.04.2020)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button