CORONAVIRUS. Parlamentul a încuviințat prelungirea cu o lună a stării de urgență în România. Condiţii pentru guvern
Cu majoritate de voturi, 404 „pentru”, 29 „împotrivă” și 5 abțineri, Parlamentul a încuviințat decretul președintelui Klaus Iohannis de prelungire cu o lună a stării de urgență pe teritoriul României.
Totuşi, decizia a venit cu o serie de condiții impuse guvernului, care nu se regăseau în decretul preşedintelui.
Astfel, gvernul ar trebui să mai ia măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale doar prin acte normative cu putere de lege. Totodată, guvernul va fi chemat să prezinte săptămânal Parlamentului un raport cu privire la măsurile adoptate sau pe care intenționează să le ia.
Condiţiile impuse guvernului:
– Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege. Aceasta trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exgenţelor art. 53 alin (2) din Constituţia României;
– Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziţii prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
– Pe durata stării de urgenţă, Guvernul va acţiona pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
– Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat;
– În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernjul va prezenta Parlamentului un raport complet cu toate măsurile luate;
– În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada și va prezenta Parlamentului un raport.
Parlamentarii PNL au solicitat eliminarea acestor condiţii, motivând că vor mai putea fi adoptate ordonanțe militare, ci doar ordonanțe de urgență, ceea ce va îngreuna lupta cu pandemia. Solicitarea a fost respinsă cu 180 de voturi „pentru”, 254 de voturi „contra” și 7 abțineri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.