Joia Patimilor: Denia celor 12 Evanghelii, 12 lumânări aprinse. Cina cea de Taină

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, sunt actualizate patru fapte, simboluri pline de semnificaţii: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină (Cina Domnească la care Iisus a instituit Taina Împărtăşaniei ­-  Euharistia), rugăciunea Mântuitorului din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă. Toate aceste momente sunt retrăite la Denia celor 12 Evanghelii, slujbă de o mare profunzime şi frumuseţe ce se săvârşeşte în toate bisericile în această seară. Din păcate, fără credincioșii care ar fi umplut în această seară lăcașurile de cult.

Porunca iubirii şi a slujirii aproapelui, de care Mântuitorul aminteşte de multe ori înainte de Patimi, se concretizează astăzi în spălarea picioarelor ucenicilor săi, înainte de ultima cină luată cu ei. Este gestul adevăratei smerenii şi slujiri, virtuţi esenţiale pe care Mântuitorul le-a întruchipat în viaţa Sa. Lui Petru, care refuză întâi, înfricoşat, să-i fie spălate picioarele de Domnul Iisus, Hristos îi spune: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine” (Ioan, 13, 8). Cina cea de Taină este un moment de covârşitoare importanţă în viaţa Mântuitorului şi a Bisericii, pentru că acum, la această cină pascală, El instituie Taina Sfintei Euharistii (Sf. Împărtăşanii), ca act esenţial ce are rolul de a ne uni în Hristos cu Dumnezeu şi în Hristos cu aproapele nostru. „Fiind împreună cu ucenicii săi, Mântuitorul a luat pâinea şi, binecuvântând, a frânt­-o şi le­-a dat-o ucenicilor zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor». Apoi, luând paharul, a binecuvântat şi L-a dat ucenicilor zicând:«Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor»”. Sunt cuvintele pe care le auzim de aproape 2.000 de ani la fiecare Sf. Liturghie şi care amintesc momentul în care Mântuitorul se înveşniceşte în lume prin Sfânta Euharistie, Taină a prezenţei lui Hristos şi a unităţii noastre cu El şi în El. Cina este urmată de Rugăciunea arhierească a Mântuitorului din Grădina Ghetsimani, care este, după Rugăciunea Domnească („Tatăl nostru”), cea mai frumoasă şi cuprinzătoare rugă rostită de Mântuitorul. Imediat după aceasta, au loc prinderea şi judecarea Mântuitorului.

Denia celor 12 Evanghelii are loc în seara de joi, iar oamenii merg la biserică îmbrăcați în haine de doliu. Creștinii aprind câte 12 lumânări, una pentru fiecare evanghelie. După terminarea slujbei, lumânările se duc acasă și vor fi folosite în timpul anului. „În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua nașterii, căsătorie, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentrus feștania (sfințirea – nota red.) casei”, explică preoții.
Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului și începe bătutul toacelor. „Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfințit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile, comunitatea este în doliu”, mai spun prelații.

Tradiții și superstiții în Joia Mare sau Joia Neagră

Joia Mare este şi o zi care abundă în tradiţii şi superstiţii. Ziua are, în calendarul popular, diferite denumiri zonale: Joia Mare, Joimari, Joia Neagră. O avalanşă de practici tradiţionale se adresează, în primul rând, pomenirii morţilor care „vin în fiecare an, în această zi la vechile locuinţe, unde aşteaptă până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, adică sărbătoarea dinainte de Rusalii”, menţionează etnografii. De aceea, şi astăzi, în satele noastre, Moşii de Joimari aduc nenumărate practici de pomenire a morţilor: aşezarea vaselor cu apă la streaşină, aprinderea lumânărilor la morminte, împărţirea pomenilor, aprinderea focurilor rituale la care se vor încălzi sufletele morţilor. În unele sate se fac chiar „locuri de popas la porţi şi în răspântii”, adevărate camere în aer liber cu covoare, scaune şi mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară, vase cu apă…  Toate acestea se înfăptuiesc întrucât se crede că sufletele strămoşilor se întorc astăzi acasă şi rămân printre noi până de Rusalii, când se face „împărţeala de plecare a sufletelor”, după care morţii se întorc în locurile lor cu tot ceea ce au primit în acest răstimp. Tot astăzi, se vopsesc ouăle şi se fac cozonacul şi pasca, în unele zone, dar în altele, în Vinerea Mare. Şi vopsitul ouălor are multiple semnificaţii funerare, numeroase legende pe teme biblice stând mărturie în acest sens. Cât despre ouăle împistrite (încondeiate) şi înroşite astăzi, se spune că nu se strică niciodată, iar dacă le îngropi în hotarul satului, întreg locul va fi ferit de grindină. Joimari era şi ziua până la care fetele şi femeile puteau să toarcă. Cele care nu şi-au cusut cămaşă nouă pentru Paşti până acum sunt pedepsite de Joimăriţă. I se mai spune Joimărica şi este cel puţin la fel de cumplită ca surata ei, Înătoarea, ce vine în Postul Crăciunului, fiind închipuită de ţărănci ca o bătrână hâdă (urâtă) şi rea care pedepseşte femeile leneşe, arzându-le degetele. Ea este cea care declanşează seria demoniacă a celor şapte joi de până la Ispas, numite Joile Verzi, interzicând totodată torsul pentru ca femeile, de acum înainte, să-şi dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară. Pentru a se apăra de ea şi de alte spirite malefice, oamenii spun astăzi „poveşti încheiate”, adică neştiute şi nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.