CORONAVIRUS ROMÂNIA. NOI INFORMAȚII de la Alexandru Rafila

Prof. Dr. Alexandru Rafila (şeful Disciplinei de Microbiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti – totodată, expert OMS) a oferit date de interes la România TV în contextul pandemiei de coronavirus.
„Virusul are zilnic mutaţii, este un virus care se multiplică imperfect. Atunci când se replică, se face cu un mic defect la nivelul acidului nucleic și, la un moment dat, când mutațiile sunt cumulative, se poate să apară un nou genotip mai virulent, să se transmită mai ușor sau, din contră, sa piardă virulența. Este o caracteristică a virusurilor ARN”, a declarat dr. Rafila.
Altfel, specialistul a prognozat că, „începand cu 15 mai, după 15 mai, o să constatăm că avem o scădere susținută a cazurilor noi, datorită măsurilor luate, și ne putem regândi la repornirea economiei, mai ales la sectoarele cu un grad mare de automatizare și neaparat și învățământul, cu grijă. Nu trebuie sa aplicăm aceeași măsură peste tot. Există autonomie universitară sau la inspectorate”.
Întreg interviul îl puteți citi aici: https://www.romaniatv.net/alexandru-rafila-noi-declaratii-despre-coronavirus-infrastructura-spitaliceasca-in-romania-nu-este-cea-mai-performanta_516018.html
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





