CORONAVIRUS. BRAȘOV. Important pentru părinții care au copiii înscriși la creșă
Perioada aceasta, de stare de urgență, este una derutantă pentru foarte mulți oameni, atât la nivel profesional, cât și personal.
Astfel, o cititoare mytex.ro care are fetița înscrisă la creșă ne-a întrebat dacă poate beneficia de concediul pentru supravegherea copilului (cu plata a 75% din salariu) și pe perioada vacanței școlare din aprilie. Până să ne întrebe pe noi, tânăra primise răspunsuri contradictorii de la alte mămici, de la colegi de muncă etc..
Oficial, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a explicat următoarele:
„Conform Legii creșelor, singura perioadă în care creșele sunt închise este luna august. Deci și în perioada de vacanță a elevilor, cei care au copii la creșă beneficiază de cei 75% din salariu pentru a sta cu copiii”.
Conform Legii nr. 19/2020, părinţii cu copii de până la 12 ani (18 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi) înscrişi la unităţi de învăţământ (sunt incluse şi creşele, chiar dacă nu ţin de Ministerul Educaţiei, ci de primării) vor putea primi zile libere pentru supravegherea copiilor. Indemnizaţia reprezintă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare. Există însă o limită: părintele nu poate încasa mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Poate beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor un singur părinte. Se acordă zilele libere doar dacă locul de muncă ocupat de părinţi nu permite munca la domiciliu sau telemunca. Mai multe informaţii AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.