COVID-19. Scrisoarea unei regizoare care s-a luptat cu cancerul

Scriitoarea şi regizoarea Chris Simion încearcă să-i încurajeze pe oameni, în această perioadă de pandemie, după lupta pe care ea a dus-o cu cancerul. Chris a postat o scrisoare deschisă prin care îi îndeamnă pe oameni să profite şi de noul stil de viaţă, impus de această criză.

Chris Simion a primit în urmă cu trei ani diagnosticul de cancer şi a trecut prin multe momente chinuitoare, în timpul tratamentului. În contextul actul, ea a transmis că este momentul ideal pentru ca noi toți să avem mai multă grijă atât de corp, cât și de suflet.

Redăm scrisoarea postată pe Facebook:

Draga prietena,

Iti scriu stiind ca in starea ta, mai sunt si altii. Citesc si aud foarte des in ultimul timp ca izolarea asta este „numai buna” pentru persoane inclinate spre anxietate. Deci …in „caderea” asta nu esti unica, pare ca sunteti mai multi.

Ce urmeaza …nu e un sfat, e observatia mea. Umila. Si sunt un om care a avut sansa sa mai treaca printr-o situatie limita acum 2 ani. Imi permit sa-ti torn pe suflet o galeata de apa rece. Cand mi-am dat seama ca „gripa” se transforma in „epidemie” a fost momentul in care am decis sa-mi construiesc o barca de hartie si sa pornesc.

Imi imaginez perioada asta ca pe o „calatorie”. Armele pe care le-am luat cu mine sunt: umorul, imaginatia, prezentul, introspectia si nu in ultimul rand credinta ca nimic din ceea ce se intampla nu e lipsit de sens. Priveste-te din afara si o sa vezi ca si tu ai langa tine o barca, trebuie doar sa faci efortul sa urci in ea.

Deschizi ochii dimineata si esti sanatoasa. Cel putin inca o zi esti sanatoasa. Nu-i de-ajuns. Daca n-ai fi, ai vedea ca e tot ceea ce-ti trebuie. Te dai jos din pat si ai optiunea, in cei cativa metri in care te invarti, sa faci chestii (multe inainte erau pe lista de prioritati si n-apucau sa vada realitatea, pentru ca prioritatea se schimba neincetat). Apoi te duci la baie si in loc sa-ti faci ritualul pe fuga ca pleci iar in intarziere, acum poti sa te speli cu grija de tine (de cat timp n-ai mai stat de vorba cu corpul tau si nu l-ai mai observat?) sau sa te privesti in oglinda (si sa vezi dincolo de ce vezi). Apoi ce-ar fi sa incepi sa gatesti (de unde stii ca nu-ti place daca n-ai facut-o?

Inteleg ca nu-i activitatea pe care sa ti-o integrezi in programul tau zilnic intr-o situatie in care ai avea libertatea altor optiuni dar acum n-ai libertatea asta si poti sa exersezi cum e sa faci ceva cu placere, care aparent nu-ti da nicio placere). Deschide geamul sa simti aerul de-afara, bucura-te de asta, inspira-l si apoi priveste in fata (fa exercitiul asta zilnic, macar cateva minute si o sa vezi cate povesti noi o sa descoperi in peisajul tern, aparent acelasi, care se vede de la fereastra ta), scrie un gand bun in fiecare zi (inventeaza-l si daruieste-l, pornesti de la tine si indinde-te spre ceilalti), citeste ( ok, nu-ti place sa citesti dar macar incearca. Poti incepe cu chestii scurte. Am castigat multe pariuri cu oameni care erau traumatizati de lectura obligatorie din scoala si care au descoperit ulterior ca intalnirea personala cu o poveste e altceva.) Stai cu tine de vorba (ai putea sa descoperi ceva unic. Ca ti-esti cea mai buna persoana de dialog, ca nu ai cum sa te plictisesti cu tine, ca desi credeai ca te cunosti, habar n-ai cine esti. In zilele banale, traiai banal. In rutina impusa, poate fi aventura.

Acum ai sansa sa traiesti autentic, simplu. Fa-o. Nu mai astepta salvarea din exterior, e in tine. Alegerile pe care le faci te ridica sau te ingroapa. In perioada asta am putea sa invatam sa ne iubim mai mult, fara ca acest exercitiu sa fie unul egoist, ci mai degraba o dovada de maturitate, asumare si firesc. Caci daca ne iubim pe noi, putem sa-i iubim si pe cei din jur. Nu exista depresie decat pentru cei egoisti, autosuficienti, cu stima de sine ridicata. Poti sa te superi pe mine dar eu cred ca depresia e un lux. Daca vrei sa ti-o permiti, traieste-o. Doar ca eu care vreau sa ma bucur de viata, n-o sa-ti plang de mila. Si viata, nu inseamna raspuns la asteptarile mele. Viata inseamna imprevizibilul, cu tot ce vine el. Nu mi-am depasit si nu m-am cunoscut niciodata in confort, ci mereu in afara lui. Traim ceea ce vrem sa traim.

Nu te opreste nimeni ca pana cand trece aceasta izolare, sa-ti construiesti o lume care sa te bucure si sa aiba sens. Mi-ar placea sa ma suni si sa-mi spui: am acceptat provocarea, de astazi ma joc, urc in barca si pornesc in calatorie. Iti amintesti ce m-ai intrebat cand ai vazut fotografia asta si ai aflat ca fac chimio terapie? “Si-acum ce faci cu teatrul? Cum o sa repeti?”. Ti-am raspuns: Teatrul este un context in care eu ma daruiesc total, prin povestile pe care le spun. Daca nu mai pot face asta, nu ma cert cu Dumnezeu. Caut sa vad cum pot sa ma bucur altfel.